Data publicării:

ION ILIESCU, "DESTINUL UNUI OM DE STÂNGA. AMINTIRI". Cartea unor înfrângeri pe care Ion Iliescu le-a transformat în victorii

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Editura Litera lansează luni, 13 octombrie, cartea Destinul unui om de stânga. Amintiri de Ion Iliescu.

VEZI ȘI: EXCLUSIV. Iliescu, dezvăluiri despre o discuție pe bricul Mircea: Am rămas STUPEFIAT. M-am abţinut să reacţionez cum aș fi fost tentat

Lansarea volumului și sesiunea de autografe vor avea loc la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" (str. Boteanu nr. 1, sector 1, Bucureşti), de la ora 17.00. Lansarea va fi moderată de deputatul PSD Ionuț Vulpescu, iar printre participanți se vor afla directorul editurii Litera, Dan Vidrașcu, profesorii Paul Cernat și Vasile Morar, academicienii Augustin Buzura, Nicolae Breban, Eugen Simion, Răzvan Theodorescu, Ion Ianoși.

Volumul oferă, pentru prima dată de la Revoluție încoace, povestea fascinantă a carierei și a transformării omului politic și intelectualului Ion Iliescu, dintr-un tânăr sedus de utopia comunistă, posesorul unei istorii familiale de luptă dezinteresată pentru idealurile dreptății sociale, într-un critic al regimului comunist care, în timpul și după Revoluția din 22 Decembrie 1989, va conduce drumul României spre democrație și spre integrarea în structurile euro-atlantice. Este istoria unei dezamăgiri personale – cea față de eșecul utopiei comuniste, care a sfârșit într-o dictatură întunecată –, dar și cea a unei salvări prin punerea în serviciul binelui public, al cetățenilor și al interesului național.

Este o carte a unor înfrângeri pe care forța morală și intelectuală a omului politic le-a transformat în victorii: împotriva nedreptății, împotriva dictaturii, împotriva scepticismului și a ostilităților de tot soiul. Amintirile lui Ion Iliescu nu sunt un auto-elogiu, ci o rememorare senină, menită să ofere cititorilor mărturia unei vieți puse în serviciul societății, al binelui general, al unor idealuri umaniste.

„În carte este redată istoria condensată a vieții de peste opt decenii a unui om de stânga. O viață marcată de evenimente extreme, într-un secol despre care s-a spus că a fost unul scurt. Scurt, dar dens, și sigur nu banal, și nici liniștit. S-au născut și au murit imperii, ideologii, utopii, visuri și coșmaruri. Cu generația mea, istoria nu a fost clementă, indiferent de care parte a baricadei ne-am aflat. Când ești prins în vârtej, nu poți sta cu brațele încrucișate, de dragul obiectivității. Trebuie să alegi. Eu am ales să fiu la stânga, iar citind această carte veți înțelege de ce.", a spus Ion Iliescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel