S-a scris mult zilele acestea despre evenimentele din decembrie 1989. Cel mai probabil nu vom afla curând cum să le denumim corect – revoluție? lovitură de stat? revoltă populară?, cert este că au avut un rol disruptiv, au fost factorul declanșator de trecere a societății românești de la o stare la alta. 

Președintele Iohannis spunea în ședința solemnă a Parlamentului dedicată evenimentelor din decembrie ´89 că ˝justiția trebuie să stabilească adevărul˝ – o frază cel puțin la fel de populistă ca și intervențiile publice ale Gretei Thunberg, activista suedeză care folosește retorica urii drept unică armă și soluție în lupta împotriva schimbărilor climatice pe care declară că și-o asumă.

Postcomunism? Tranziție? Democrație? Nici numirea corectă a acestei noi stări sociale nu ar conta foarte mult. A vorbi în decembrie despre Revoluția din 1989 este ca și la parada militară de 1 Decembrie: trebuie să marchezi cumva și să rememorezi ritualic un timp istoric în care s-a petrecut ceva semnificativ. Nu e rău să ne cunoaștem trecutul, teoretic este chiar recomandat pentru a nu-l repeta, doar să nu rămânem blocați în el.

Ne plângem că generațiile tinere nu cunosc mare lucru despre perioada dinainte de 1989, și că pentru ei, comunismul și ororile sale nu înseamnă mai nimic. Nu e vina lor, e vina tuturor celor care le-ar fi putut povesti din când în când câte ceva dar au ales să nu o facă: părinți care nu își fac timp de discuții cu copiii lor, un sistem de învățământ bazat pe manuale alternative – măcar de i-ar fi ajutat să găsească și o istorie alternativă, mass media, și lista poate continua. Toată luna decembrie, la PRO TV s-a derulat o campanie de rememorare a principalelor evenimente din ultimii 30 de ani, care au marcat conștiința socio-economică a românilor, de la concertul lui Michael Jackson la venirea Papei și marile privatizări, având și un rol de informare, făcând paralele scurte cu situația de dinainte de 1989. Să se fi trezit spiritul de responsabilitate socială a PRO TV sau o dorință de a compensa faptul că, nu demult, în manualul de istorie contemporană copiii învățau despre Andreea Esca, simbolul acestui post TV?

Vinovații fără vină cer să se facă lumină (vorba cântecului)

În definitiv, Ion Iliescu are dreptate în postarea de pe blogul personal: nu trebuie să mai căutăm vinovați, ci să ne concentrăm asupra proiectului nostru comun numit România. E greu oricum să-i poți aduce un vinovat mamei căreia i-a fost împușcat în cap copilul de o lună care dormea lângă ea în dormitor. Sau soției care și-a găsit soțul după câteva săptămâni într-o groapă comună. Sau copiilor care-și amintesc de tații lor doar din pozele alb negru lipite cu scotch în albume îngălbenite. Dar putem să scriem împreună definiția conceptelor pentru care s-au făcut atâtea sacrificii: libertate și democrație.

Efectele reorganizării învățământului românesc pe baze democratice

În Comunicatul către țară din 22 decembrie 1989, Frontul Salvării Naționale își propunea, printre altele, ˝reorganizarea învățământului românesc potrivit cerințelor contemporane. Reașezarea structurilor învățământului pe baze democratice și umaniste. Așezarea pe baze noi a dezvoltării culturii naționale. Trecerea presei, radioului, televiziunii în mâinile poporului˝.

La 30 de ani, în 2019, aflăm dintr-un raport privind rezultatele testelor PISA pentru România că 44% dintre copiii noștri nu înțeleg nimic din ceea ce citesc și nu pot utiliza informațiile în afara contextului în care le primesc, fiind lipsiți de capacitatea de a face corelații logice. Or fi efectele reorganizării învățământului românesc pe baze democratice, așa cum proclama Ion Iliescu de la tribuna din turnul Televiziunii Naționale, printre rafalele de mitraliere de pe TAB-uri.

Bazele noi ale culturii naționale au determinat ca în 2018, dintre cei are câștigă peste 5.000 de lei, doar 2% să citească vreodată cărți

Din Barometrul de Consum Cultural 2018 (disponibil pe site-ul culturadata.ro) aflăm că 9% dintre români citesc cărți în fiecare zi, un român din zece are această îndeletnicire o dată pe săptămână, 16% - lunar și trei din zece români citesc cărți de câteva ori pe an sau mai rar. 35% spun că nu citesc niciodată cărți. În condițiile în care unul dintre neajunsurile recunoscute din perioada comunismului era accesul limitat la cărțile tipărite, cu tiraje atent controlate, al cărui conținut era oricum cenzurat, comportamentul actual pare de neînțeles. Avem acces liber la sursele de informare, dar nu le mai prea folosim.

Între cei care citesc cărți, nu sunt diferențe semnificative în funcție de vârstă, dar apar diferențe surprinzătoare în funcție de educație și de venit; cu cât venitul este mai mare, cu atât consumul de cultură este mai mic. Între cei care citesc, cel mai bine reprezentați sunt cei cu un nivel mediu de educație (44%), în timp ce procentul celor cu nivel ridicat de educație este de 36% între cititori. Cei cu venituri între 1.201 și 2.200 lei reprezintă 45% dintre cititori, cei cu venituri sub 1.200 de lei reprezintă 29% dintre cititori, în timp ce procentul celor cu venituri peste 5.000 de lei este de doar 2% dintre cititori.

Evenimentele culturale sunt frecventate cu precădere de către cei cu un nivel educațional mediu

Surprizele continuă. Între cei care au participat cel puțin o dată în ultimul an la un eveniment cultural (fie că a fost vorba despre mers la muzeu sau la o galerie de artă, despre vizitat un monument istoric, despre mers la o bibliotecă publică pentru a împrumuta cărți, despre mers la evenimente culturale sau la cinema pentru a viziona un film), mai mult de jumătate au un nivel educațional mediu, aproximativ 20% au studii universitare și tot cam atâția au un nivel scăzut de educație, iar 10% au studii postliceale. Patru din zece persoane care au participat în ultimul an la evenimente culturale au venituri lunare sub 1200 de lei, tot la fel de mulți au venituri lunare între 1.201 și 2.200 lei, iar cei care câștigă lunar peste 5.000 de lei reprezintă doar 2% între participanții la evenimente culturale.

Mâna poporului așezată peste mijloacele de comunicare în masă a ucis presa scrisă și a transformat televiziunea în starletă

Fabrici întregi de hârtie de ziar și imprimerii sunt în faliment, iar multe cotidiane nu se mai tipăresc. Doar 9% dintre români citesc presă scrisă în fiecare zi (aproape patru din zece români nu fac asta niciodată), 27% ascultă radio în fiecare zi și 87% se uită zilnic la televizor (date preluate din ultimul eurobarometru standard – EB 92, valabile la nivelul lunii trecute). Între mass media tradiționale, radioul și televiziunea se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor (60%, respectiv 61%), în timp ce încrederea în presa scrisă este de 57% (spre deosebire de 73% dintre olandezi, de exemplu, care au încredere în aceeași instituție media). 44% dintre români au încredere în internet, iar 39% în rețelele de socializare online.

Persoanele înaintate în vârstă, cu venit modest și cu nivel mediu de educație sunt cei mai fideli telespectatori

Conform datelor din Barometrul de Consum Cultural, 79% dintre români se uitau zilnic la televizor în 2018 (doar 3% nu s-au uitat deloc). Consumul de televiziune crește odată cu vârsta – 15% dintre telespectatori au între 18 și 29 de ani, 23% au vârste cuprinse între 50 și 64 de ani și 25% au peste 65 de ani.

În ceea ce privește nivelul de educație, cel mai bine reprezentați sunt telespectatorii cu nivel mediu (52%), apoi cei cu nivel ridicat de educație (20%) și cei cu nivel scăzut (18%). Cei care au venituri sub 2.200 de lei însumează 79% dintre cei care se uită la televizor, cei care câștigă între 2.201 și 5.000 lei reprezintă 19% dintre telespectatori, în timp ce doar 2% dintre persoanele care vizionează programele TV au un venit de peste 5.000 de lei.

Despre manufacturarea și manipularea emoțiilor și a atitudinilor, implicit a evenimentelor (politice dar nu numai) prin intermediul mass media s-au scris biblioteci întregi. Era divertismentului este departe de a apune. Cu cât tehnica de transmitere a mesajului este mai sofisticată, cu atât se pot atinge noi dimensiuni ale efectelor de la nivelul neuropsihic al receptorului (există deja studii asupra efectelor secundare ale realității augmentate – de exemplu filme 3D - asupra creierului uman). Cam în același timp cu Revoluția românească, Regis Debray (fondatorul mediologiei) avertiza deja asupra transformării mesajelor prin mediul în care călătoresc spre destinatar, dar noi veneam după o perioadă în care programul TV era limitat la două ore, pline de știri despre producția la hectar sau despre avântul dezvoltării noastre industriale. Eram avizi după sentimentul de participare și apartenență la comunități mari pe care îl induce televizorul, acceptând cu inocență prima participare la un eveniment în direct: Revoluția însăși. Persistă totuși întrebarea (retorică): dacă tot am participat cu toții la Revoluție, cum de nu știe nimeni ce s-a întâmplat? Că doar noi nu (?) mințim poporul cu televizorul!

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News