Cîlea a fost președintele Consiliului Județean Vâlcea din anul 2008 și lider al organizației PSD Vâlcea din anul 2005.
Președintele executiv al PSD Vâlcea, deputatul Constantin Rădulescu, a declarat, pentru Agerpres, că social-democrații vâlceni sunt în stare de șoc.
"Este o dramă, un om care toată viața și-a dedicat-o politicii, un om respectat de colegi, dar și de adversarii politicii. Domnul Cîlea a reprezentat stânga vâlceană, este un vector al social-democrației, un om care a fost interesat atât de interesul cetățenilor, dar și de soarta județului în funcția pe care vâlcenii i-au acordat în două scrutine. Mai mult, deși știa că este bolnav și a fost sfătuit de prieteni și de colegi să renunțe pentru a se putea trata și a se gândi la propria sănătate, domnul Cîlea a preferat să rămână în prima linie și să fie aproape de oameni și să se zbată pentru soarta principalelor obiective ale județului. Politic, nu mai trebuie spus că PSD Vâlcea este una din cele mai puternice organizații din România și asta se datorează în mare parte stilului domnului președinte Ion Cîlea", a spus Rădulescu.
Acesta a mai adăugat că Ion Cîlea a fost mentorul său în politică.
"Sunt extrem de trist și public o spun pentru prima dată, dincolo de relațiile politice administrative pe care le-am avut cu domnul Ion Cîlea, acesta semăna leit cu bunicul meu. Am ținut foarte mult la acest om pentru că i-am fost alături în toate proiectele mari pe care le-a avut și aveam și această afinitate legată de asemănarea fizică cu bunicul meu pe care l-am iubit enorm. Vâlcea pierde una dintre cele mai importante personalități. În fața bolii crunte și incurabile, Ion Cîlea a dat o lecție tuturor. A stat drept și demn în fața fatalității, ceea ce dovedește că spiritul lui nu a fost înfrânt", a mai spus deputatul Constantin Rădulescu.
Citește și: ION CÎLEA, PREȘEDINTE CJ VÂLCEA, A MURIT DE CANCER
Cîlea a fost inginer agronom de profesie și până în 1989 a fost director al mai multor societăți cu profil agro-industrial. A fost printre primii membrii ai FSN în 1990, partid unde și-a început ascensiunea politică. În anul 2000 devine vicepreședinte al PSD Vâlcea, iar în 2005 este ales președintele organizației județene. În anul 2009, a fost ales pentru patru ani vicepreședinte al PSD la nivel național.
Cîlea a fost președintele Consiliului Județean Vâlcea din anul 2008, după ce anterior fusese vicepreședinte al acestui for. El este al doilea președinte al Consiliului Județean Vâlcea care decedează în timpul mandatului, după ce în anul 2008 conservatorul Dumitru Bușe a murit în ultimele zile de mandat tot în urma unui cancer la colon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”