Data publicării:
ION BESOIU nu a colaborat cu Securitatea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că actorul ION BESOIU nu a fost colaborator al Securităţii. Instanța supremă a a respins, ca nefondat, recursul CNSAS împotriva unei sentinţe civile din noiembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti.
La 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) cerea constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul lui Besoiu. Hotărârea Curţii de Apel a fost atacată la instanţa supremă.
CNSAS a mai avut pe rolul instanţei o cerere de constatarea a calităţii de colaborator pe numele lui Ion Besoiu, introdusă în noiembrie 2011. Şi respectiva acţiune a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru verificarea actorului.
Ion Besoiu, în vârstă de 83 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, cu zeci de roluri în filme şi seriale TV, între care "Haiducii", "Răscoala", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Lumini şi umbre", "Toate pânzele sus", dar şi pe scena de teatru. Besoiu a fost director al Teatrului Bulandra timp de 12 ani.
Citește și: Nicolae Breban, reabilitat de ÎCCJ: Nu a fost colaborator al Securității
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News