Data publicării:
Iohannis, Ziua Constituției României. Mesaj de ultimă oră: Nu pot fi ELIMINATE
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 8 decembrie, un mesaj cu prilejul Zilei Constituției României. Cu această ocazie, a atras atenţia că lupta anticorupţie şi integritatea în funcţiile publice "nu pot fi negociate, îngrădite sau eliminate".
"În orice democrație, Constituția este expresia cea mai înaltă a valorilor unei națiuni și asigură acea legătură de încredere între cetățeni și instituțiile statului, esențială pentru dezvoltarea solidă și durabilă a oricărei societăți.
Sub imperiul Legii Fundamentale, de la a cărei adoptare prin referendum sărbătorim astăzi 26 de ani, românii se dovedesc mai uniți ca niciodată în jurul unor principii fundamentale, pentru a căror respectare militează activ, fără a mai accepta niciun pas înapoi. Promovarea statului de drept și a independenței justiției, lupta împotriva corupției, asigurarea integrității în funcțiile și demnitățile publice sunt valori constituționale care nu pot fi negociate, îngrădite sau eliminate.
Ca Președinte al României, în temeiul atribuțiilor de a veghea la respectarea Constituției, îndemn toate instituțiile statului să țină cont nu doar de litera, ci și de spiritul Legii Fundamentale, condiție indispensabilă pentru buna guvernare a societății românești", a transmis Iohannis.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News