Data publicării:

Iohannis, vizită în Harghita şi Covasna

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Marţi, 18 iulie, Klaus Iohannis va merge în judeţele Harghita şi Covasna, unde va participa la dezbateri cu reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai asociaţiilor profesionale.

"Au trecut mulţi ani de când un şef de stat nu a mai fost în vizită oficială în cele două judeţe din centrul ţării, iar scopul acestei vizite îl reprezintă cunoaşterea problemelor locale, identificarea realităţilor zonei, dar şi a elementelor care ţin de viitoarea dezvoltare regională", a spus săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Cu această ocazie, Iohannis va participa la o dezbatere cu autorităţile locale, care va avea loc la Consiliul Judeţean Harghita în Miercurea Ciuc. De asemenea, şeful statului va merge şi la Catedrala Episcopală Ortodoxă 'Sfântul Nicolae' şi Complexul Monahal Şumuleu-Ciuc.

"Preşedintele îşi doreşte să sublinieze încă o dată importanţa pe care o acordă încurajării tradiţiilor, respectării drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie când vorbim despre libertate religioasă, dar şi dezvoltarea parteneriatului între autorităţile locale şi culte în domenii precum cel cultural, social şi educaţional", a spus Dobrovolschi.

[citeste si]

Iohannis va vizita şi căminul 'Sfântul Ştefan' din Miercurea Ciuc, fabrica Perla Harghitei din Sâncrăieni. Marţi, preşedintele Iohannis va merge în municipiul Sfântul Gheorghe din Harghita, unde va avea o întâlnire cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoarelor din zonă pentru a discuta despre măsurile care ar putea fi luate pentru încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii din zonă. În aceeaşi zi, şeful statului va participa la ceremonialul militar organizat la Mausoleul de la Mărăşti, în judeţul Vrancea, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la bătălia care a avut loc în această localitate.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel