„Dacă se va da ordonanță pe amnistie și grațiere, se vor întâmplă două lucruri: 1 - Dispare poliția politică. Dispare, pentru că nu mai poți să spui cuiva că în 2000, toamna, nu știu ce ai făcut și hai să îți facem dosar penal. 2 – Președintele nu mai are rost să candideze. Practic, trebuie să desemneze pe altcineva să candideze în locul dânsului la alegerile prezidențiale. Domnul Klaus Iohannis avea un potențial enorm să facă istorie în România. L-au dus în zona aceasta de justiție, de penal. L-au dus într-o zonă mlăștinoasă. Dacă trece ordonanța pe amnistie și grațiere, domnul Iohannis nu mai are rost să candideze, fiindcă dânsul o va deconta. În ochii electoratului său va fi responsabil pentru faptul că a numit-o prim-ministru pe Viorica Dăncilă, pentru faptul că, în doi ani, nu a reușit să distrugă coaliția majoritară", a spus analistul Bogdan Chirieac, luni, într-o intervenție telefonică la Antena 3, adăugând totodată că „responsabil pentru că se dă amnistia și grațierea va fi domnul Klaus Iohannis. Și, atunci, are toate motivele să lupte împotriva acestei ordonanțe".
Întrebat ce crede că se va întâmpla în cazul în care președintele Iohannis nu va primi agenda de lucru a fiecărei ședințe de Guvern, a răspuns astfel: „Ce scrie în lege că se întâmplă, însă mi-e teamă că în lege nu scrie". Ulterior, a intervenit Radu Tudor, care a spus: „Depinde din ce parte citești". „Și asta e, fiindcă, pe de altă parte, în lege spune că în momentul în care primul-ministru îți cere să revoci un ministru și să pui un alt ministru în loc, poți refuza o dată motivat. Dar nu s-a spus că poți amâna decizia trei, șase luni de zile, un an", a punctat Bogdan Chirieac.
CCR, intervenție
Dacă Klaus Iohannis nu va primi agenda de lucru, „vom avea de-a face cu o intervenție a Curții Constituționale", consideră Radu Tudor. „Care va dura", a completat Bogdan Chirieac. „Vin sărbătorile. România se mai trezește după 7 ianuarie", a mai spus analistul la Antena 3.
VEZI ȘI: Amnistie - graţiere. Borza deschide cutia Pandorei
VEZI ȘI: Iohannis, Dăncilă, Macron, Trump, notați! Borza: Ca să vezi coincidență...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Importanța poziției Lunii. Astrolog: “Înseamnă naștere, fertilitate, copii”
- Nicușor Dan, interviu LIVE din studiourile DCNews. Răspunde întrebărilor lui Bogdan Chirieac
- Statistica accidentelor grave din România. Titi Aur: „Asistăm la o tentativă de prezentare a lucrurilor mai roz decât în realitate”