Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, scandal ANCOM: 'Dragnea induce în eroare'. RĂZBOI total

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a reacționat după ce Liviu Dragnea a zis că președintele a greşit atunci când a comparat ordonanţa de urgenţă referitoare la numirea şefilor ANCOM cu OUG 13.

"Domnul Dragnea induce în eroare și interpretează după bunul plac procedurile administrative. Se folosește de situația de la ANCOM pentru a justifica o decizie complet netransparentă și periculoasă pentru buna funcționare a instituțiilor statului. Potrivit legislației în vigoare până la momentul emiterii ordonanței de urgență 33/2017, conducerea ANCOM era sigurată de un președinte și doi vicepreședinți numiți de către președintele României la propunerea Guvernului. Guvernul Grindeanu nu a transmis nicio propunere către președintele României pentru niciuna din cele trei funcții vacante. Mai mult decât atât, nu a existat nicio propunere avansată de Guvernul Cioloș. Prin urmare, propunerea pentru conducerea ANCOM trebuia formulată de Guvernul Grindeanu, în mod logic. Un nume transmis în urmă cu doi ani de un fost premier, aflat pe final de mandat, neasumat politic nici măcar de Guvernul Grindeanu, nu este o propunere serioasă. Este doar un artificiu folosit pentru a justifica modificarea legii în sensul eliminării președintelui din această procedură", a transmis Mădălina Dobrovolschi.

"Ca să înțeleagă toată lumea, cum ar fi fost ca Președintele să facă o numire în baza unei propuneri făcute de un alt premier, al unui alt Guvern? Președintele a respectat întocmai procedurile în vigoare.

Singurul element parțial corect din declarația domnului Dragnea este că în urmă cu doi ani, la final de mandat, premierul de la acea vreme a transmis un nume. Față de această propunere, președintele României a demarat procedura de numire, însă aceasta nu s-a mai finalizat întrucât, la scurt timp, premierul de la acea vreme a demisionat. În aceste condiții, propunerea înaintată de Victor Ponta a devenit caducă.

Și pe această cale, Președintele face un apel la seriozitate și responsabilitate atât din partea Guvernului, cât și a partidelor care îl susțin", a mai declarat Mădălina Dobrovolschi la Antena 3.

Amintim că Liviu Dragnea a spus că s-a ajuns în această situație chiar din cauza preşedintelui, în condiţiile în care există propuneri înaintate la Cotroceni de ani de zile, una din perioada Guvernului Ponta, alta transmisă de Cioloș, pe care șeful statului nu le-a analizat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel