"Vreau să vă asigur că, deși România va preda mandatul IHRA în luna martie a anului viitor, președinția României a Alianței a reprezentat doar o etapă, una în care am acționat cu succes, din drumul nostru pentru consolidarea educației și cercetării despre Holocaust, precum și pentru combaterea oricăror forme de discriminare. Statul român va continua să încurajeze anihilarea oricăror atitudini extremiste și să promoveze toleranța și democrația prin toate mijloacele aflate la dispoziție", arată șeful statului, în mesajul prezentat miercuri de consilierul prezidențial Andrei Muraru, informează Agerpres.
Șeful statului a precizat că angajamentele României, la preluarea președinției IHRA, s-au axat pe trei coordonate principale — consolidarea educației despre Holocaust în statele membre ale Alianței și nu numai, a cercetării academice în domeniu, precum și promovarea memoriei Holocaustului în media și social media, în sprijinul înțelegerii și toleranței reciproce, punctând că scopurile țării noastre nu ar fi devenit tangibile și apreciate de parteneri fără o comunicare susținută între instituțiile statului.
Potrivit lui Iohannis, în cele opt luni de la preluarea mandatului conducerii IHRA, România a demonstrat că este consecventă principiilor pe care le promovează: toleranța și mobilizarea împotriva extremismului de orice fel, în acord cu valorile democratice care ghidează statul român.
"Mandatul României la IHRA s-a tradus, totodată, prin imprimarea unei direcții noi în privința generalizării cunoașterii fenomenului Holocaustului: s-au introdus cursuri pentru funcționari, având ca temă istoria Holocaustului, combaterea antisemitismului, a xenofobiei și discriminării. O altă realizare importantă este decizia înființării, la București, a unui Muzeu al Istoriei Evreilor și Holocaustului. Un astfel de muzeu va readuce în actualitate o idee în care cred cu tărie: oamenii pot înfrunta viitorul numai cu trecutul lor", susține președintele Iohannis, care amintește cuvintele lui Elie Wiesel — "Să uiți, să taci, să fii indiferent la cele din jurul tău — sunt unele din cele mai mari păcate".
"Trebuie să ne asumăm trecutul și să evităm capcana unei memorii selective", a mai spus președintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu