Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis: România, parazitată de corupție. Kovesi și Morar, lăudați de președintele ales

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, a condamnat într-un limbaj foarte dur corupția și a atras atenția că acest fenomen "parazitează" statul. În același timp, el a salutat progresele făcute în ultimii ani de lupta anticorupție, declarându-și aprecierea pentru eforturile DNA sub mandatele lui Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi.

"De foarte multă vreme se discută despre marile scandaluri de corupție. Anchetele înfățișează un peisaj sumbru. România e parazitată de corupție. O Românie în care politicieni și oameni de afaceri se unesc într-o alianță nocivă pentru a devasta bugetul public este o Românie asasinată. Nu trebuie să ne ferim de această imagine și nici de această etichetă. Ele arată de fapt cum am ajuns ca societate unde suntem și cât de urgentă trebuie să fie schimbarea. Aceasta este România anormală de care vrem să ne despărțim cât de curând și să contruim împreună România noastră, România oamenilor normali", a declarat Klaus Iohannis.

Președintele ales al României participă miercuri la conferința "Anti-corruption Sustainability in Romania", organizată de Centrul Român de Politici Europene, la care este prezentă, între alții, și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi.

"Cer cetățenilor României, societății civile, profesioniștilor și instituțiilor să se mobilizeze exemplar, într-un efort de redefinire a respectului și demnității și de redevenire ca societate și stat (...) Corupția inhibă și intimidează generând centre de putere și control paralele și ilegale, incompatibile cu democrația, iar pe termen lung conduce la regres, segregare socială și economică și, cel mai grav, la răsturnare endemică a valorilor", a mai spus Iohannis.

Președintele ales a subliniat că șeful statului are datoria de a fi primul garant al statului de drept și a lăudat munca procurorilor anticorupție.

"DNA a fost o instituție foarte performantă a ultimilor ani, începând cu mandatul lui Daniel Morar și continuând cu mandatul actualei doamne procuror-șef. Ca președinte al României, voi milita ca justiția și instituțiile de control financiar-fiscal să coopereze prin folosirea tuturor mijloacelor aflate la dispoziție pentru a recupera prejudiciile generate de corupție și a reduce costul social", a afirmat Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel