Data publicării:
Iohannis, răspuns pentru DC News despre măsurile populiste
Klaus Iohannis a răspuns la întrebarea adresată de DC News cu privire la afirmaţiile făcute cu privire la "măsurile populiste ale opoziţiei care nu pot fi puse în aplicare".
"Aţi spus în declaraţia de astăzi că parlamentarii promovează măsuri populiste, imposibil de pus în practică. Spuneţi-ne care sunt aceste măsuri populiste, punctual, imposibil de pus în practică?", l-a întrebat Roxana Neagu, jurnalist DC News, pe preşedintele Klaus Iohannis.
"Puteţi să luaţi lista legilor care au fost aprobate, respectiv veţi vedea lista legilor pe care le trimite PNL la Curtea Constituţională sau pe care le voi trimite eu la Curtea Constituţională şi apoi veţi putea să vă lămuriţi bucată cu bucată", a răspuns preşedintele.
Despre ce iniţiative este vorba
PNL a depus două sesizări la Curtea Constituțională a României privind două proiecte PSD, adoptate de Camera Deputaților, în contextul crizei coronavirus. Este vorba despre legile prin care se prevede amânarea plății ratelor creditelor bancare pentru persoane fizice și juridice, respectiv legea privind suspendarea plății utilităților. O altă lege promovată de PSD pe care PNL a anunţat că o trimite la CCR este cea privind prelungirea mandatelor aleşilor locali. În plus, Președintele Klaus Iohannis a întors în Parlament legea șomajului tehnic, elaborată de PSD, ca replică a ordonanței facuta de PSD.
Chiar dacă preşedintele le consideră populiste, vorbim despre iniţiative legislative pe care şi Guvernul PNL le-a promovat, sub alte forme, acesta fiind și motivul invocat pentru care legile PSD au fost trimise la CCR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News