Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, PRIMELE DECLARAȚII după ce a aflat rezultatul PNL la ALEGERI

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp

Președintele Klaus Iohannis susține, luni, o declarație de presă, după alegerile parlamentare.

Președintele României, Klaus Iohannis, va susține, luni, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după alegerile parlamentare de duminică.

Klaus Iohannis și liderul PNL, Ludovic Orban, au avut o întrevedere la Palatul Cotroceni, în contextul în care, potrivit rezultatelor parțiale, PSD a obținut cel mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare.

Klaus Iohannis afirma pe 25 noiembrie că PNL și USR-PLUS vor guverna împreună.

„Mesajul meu este simplu: vor guverna împreună, iar ce numiți dumneavoastră contre este o nervozitate, o sensibilitate tipică pentru campania electorală. Nu toată lumea poate să rămână calmă. Câteodată, unii sar mai repede cu anumite mesaje, cu anumite acuzații, însă între PNL și USR există o apropiere care nu cred că trebuie să se bazeze neapărat pe simpatii între persoane, ci pe concordanță între valori și obiective de reformă. Și asta, evident, există”, spunea Klaus Iohannis.

Rămâneți pe DCNEWS.RO și DC News TV pentru primele declarații ale președintelui Klaus Iohannis după alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel