Summitul Alianței Nord-Atlantice este a treia reuniune de vârf a Organizației din acest an, dar prima cu caracter regulat, primele două, din 25 februarie și 24 martie, cu caracter extraordinar, fiind convocate în contextul invaziei militare a Ucrainei de către Rusia.
„La Summitul de la Madrid, care are loc pe fondul celei mai grave crize de securitate din zona euroatlantică după al Doilea Război Mondial, vor fi adoptate decizii istorice care vor răspunde imperativelor de apărare generate de actualul context, cu un caracter transformator pentru NATO. Aceste hotărâri vor constitui un pas ferm în procesul de adaptare și modernizare a Alianței și vor demonstra, o dată în plus, faptul că NATO este cea mai de succes alianță politico-militară din istorie. Astfel, reuniunea la cel mai înalt nivel de la Madrid va consolida și eficientiza Alianța din perspectivă politică, militară, funcțională și tehnologică și va reconfirma, totodată, unitatea și solidaritatea aliate, inclusiv parteneriatul transatlantic”, transmite Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, reuniunea are un potențial cu adevărat transformativ, întrucât în cadrul Summitului se vor adopta documente de referință, precum Noul Concept Strategic – document programatic care va stabili prioritățile NATO pentru cel puțin următoarea decadă și care va adopta şi adapta instrumentele necesare pentru implementarea acestora, Declarația politică a Summitului, dar și alte decizii privind consolidarea și eficientizarea posturii de descurajare și apărare, intensificarea parteneriatelor NATO, cu accent pe sprijinul pentru partenerii vulnerabili, inclusiv din Vecinătatea Estică.
Totodată, Summitul va fi un punct de reper în implementarea viitoare a unor acțiuni care vor consolida capacitatea de răspuns a Alianței față de provocările tehnologiilor emergente și disruptive dezvoltate de actori statali și non-statali.
„Programul Summitului va fi unul consistent, incluzând trei reuniuni la cel mai înalt nivel ale Consiliului Nord-Atlantic și activități cu o încărcătură simbolică și practică, precum semnarea Scrisorii de angajament pentru Fondul de Inovare al NATO. Astfel, Președintele României va participa, miercuri, 29 iunie, la o primă reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern având ca teme de discuție războiul ilegal de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, consecințele acestuia și continuarea asistenței acordate Ucrainei, în deschiderea căreia va interveni și Președintele Ucrainei prin sistem de videoconferință. De asemenea, vor fi abordate Noul Concept Strategic și noile măsuri privind descurajarea și apărarea. Astfel, în continuarea deciziilor de la Summitul extraordinar din 24 martie 2022, la reuniunea de la Madrid va fi conturată o postură a NATO revizuită, inclusiv pe Flancul Estic în integralitatea sa, pentru a face față provocărilor de securitate fără precedent cu care se confruntă NATO și statele Aliate”, se arată în comunicat.
De asemenea, tot la data de 29 iunie, Klaus Iohannis va participa la o a doua reuniune formală a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern, cu participarea șefilor de stat și de guvern din Australia, Finlanda, Japonia, Republica Coreea, Noua Zeelandă, Suedia, Georgia și a Președinților Consiliului European și Comisiei Europene. Liderii din statele membre NATO vor discuta, astfel, împreună cu partenerii cu aceeași viziune, provocările și amenințările globale, inclusiv asertivitatea unor actori autoritari, precum și articularea unei poziții comune față de acestea, cu accent pe obiectivul prezervării și consolidării ordinii internaționale bazate pe reguli.
Totodată, președintele României va lua parte, joi, 30 iunie, la o a treia reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de stat și de guvern dedicată provocărilor și amenințărilor din Vecinătatea Sudică, urmând a fi abordate progresele în lupta contra terorismului, modalitățile de asigurare a securității alimentare și răspunsul la alte provocări provenite din Vecinătatea Sudică a Alianței, precum și posibilitățile de sprijin aliat pentru capacitățile de apărare ale partenerilor din Sud.
„În cadrul Summitului, președintele Klaus Iohannis va saluta reflectarea, în Noul Concept Strategic, în mod realist, a situației actuale de securitate, plecând de la recunoașterea Rusiei ca amenințare principală la adresa NATO, precum și menționarea, pentru prima dată, a importanței strategice a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Președintele României va sublinia, în cadrul discuțiilor, importanța fundamentală a deciziilor privind consolidarea pe termen lung a posturii aliate de descurajare și apărare pe Flancul Estic, în măsură să răspundă situației de securitate regionale actuale. Totodată, Președintele României va accentua contribuția semnificativă a țării noastre la sprijinirea Ucrainei, pe plan umanitar și în diminuarea riscurilor legate de securitatea alimentară, precum și susținerea acordată de România partenerilor celor mai vulnerabili, mai ales cei din Vecinătatea Estică, în special Republica Moldova și Georgia. De asemenea, Președintele României va evidenția necesitatea de consolidare a parteneriatelor, inclusiv cu partenerii globali cu aceeași viziune”, se menționează în comunicat.
Condorm Administrației Prezidențiale, Klaus Iohannis va reitera, și în acest context, sprijinul ferm al României pentru politica NATO a „Ușilor Deschise”, inclusiv pentru aderarea Finlandei și Suediei la Alianța Nord-Atlantică.
„În intervențiile sale, președintele României va evidenția și importanța consolidării rezilienței și a răspunsului la amenințările cibernetice și hibride, precum și a inovării în domeniului tehnologiilor, pentru adaptarea Alianței la provocările viitorului”, se arată în finalul comunicatului de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică