Iohannis, nou mesaj: Ce așteaptă cetățenii de la clasa politică
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia evenimentului dedicat Zilei Internaţionale a Francofoniei organizat la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că în prezent românii aşteaptă de la clasa politică să dea dimensiunilor "cetăţeniei democratice un conţinut contemporan".

"Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la revenirea României pe traseul dezvoltării democratice, iar acum exact 29 de ani Proclamaţia de la Timişoara dădea expresie idealurilor în numele cărora se înfăptuise, cu sacrificii, Revoluţia Română: libertate, pluralism, democraţie. Respectarea drepturilor omului şi a statului de drept, lupta împotriva intoleranţei, protejarea persoanelor aparţinând minorităţilor şi cultivarea diversităţii culturale, valori şi obiective constitutive ale francofoniei, ne sunt, din perspectiva trecutului nostru recent, cu atât mai apropiate, mai relevante. Limba franceză are privilegiul de a fi dat rezonanţă internaţională şi ecou istoric cuvintelor "liberte, egalite, solidarite" - Libertate, egalitate, solidaritate. Astăzi, concetăţenii noştri aşteaptă de la clasa politică să dea acestor dimensiuni ale cetăţeniei democratice un conţinut contemporan, adecvat provocărilor cu care ne confruntăm", a spus şeful statului în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaţionale a Francofoniei organizat la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că "pentru România, a face parte din marea familie francofonă înseamnă mai mult decât un patrimoniu cultural comun, înseamnă apartenenţa naţiunii noastre la valori şi opţiuni fundamentale".

"Modernitatea şi europenizarea ţării noastre s-au construit pe principii şi idealuri promovate în lume prin intermediul limbii franceze, desăvârşindu-se în politică, educaţie şi cultură. Francofonia, însă, nu este doar despre trecut. Astăzi, marile provocări internaţionale fac mai actuale ca oricând obiectivele şi misiunile Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei", a spus Iohannis.

Participanții la eveniment

La eveniment au participat olimpici şi premianţi la concursurile naţionale şi internaţionale de limba franceză. Preşedintele Iohannis i-a felicitat pe aceştia pentru rezultatele obţinute.

"Mişcarea francofonă spune lumii, de aproape 50 de ani, că ceea ce omenirea are mai valoros este diversitatea în care omul îşi exprimă libertatea şi creativitatea. În valorizarea libertăţii, societatea omenească nu cunoaşte un alt instrument mai bun decât educaţia. Educaţia este un contributor primordial în construirea unei lumi incluzive, a păcii şi a dialogului paşnic între civilizaţii. Educaţia este, totodată, calea care le permite tinerilor să descopere valorile şi să-şi stabilească ţintele pentru a se forma profesional, civic sau politic. O astfel de abordare nu va întârzia să dea rezultate", a arătat şeful statului.

Iohannis a precizat că România derulează o serie de proiecte care pot deveni modele de urmat pentru celelalte state din organizaţie, indicând programul burselor academice de cercetare Eugene Ionesco, proiectul România Educată.

Declarația lui Louise Mushikiwabo, Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei

Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, Louise Mushikiwabo, a declarat că OIF contează pe Preşedinţia română a Consiliului UE pentru sprijinul ca limbile de lucru de la Bruxelles să fie echilibrate.

"Limba franceză este limba viitorului, este o limbă modernă, de creaţie, de cercetare, de inovaţie. (...) OIF a pledat pentru multilingvismul instituţiilor europene şi contăm pe Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene pentru a continua acest apel la necesitatea ca limbile de lucru de la Bruxelles să fie echilibrate. Ştiu că România sprijină deja acest proiect şi îi mulţumesc mult. România contribuie la acest efort de a păstra multilingvismul în spaţiul internaţional", a spus Louise Mushikiwabo.

Şeful statului a acordat diploma Înaltului său Patronaj Agenţiei Universitare a Francofoniei pentru Iniţiativa pentru Dezvoltarea Digitală în Spaţiul Universitar Francofon (IDNEUF 4), care se va desfăşura, în perioada 18-21 iunie, la Bucureşti. Diploma a fost înmânată profesorului Sorin Câmpeanu, preşedintele Agenţiei Universitare a Francofoniei.

Vezi și: Dăncilă, declarații explozive despre Iohannis în ședința de Guvern: Îi dezinformează pe români!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel