Iohannis: Moțiunea împotriva lui Cîțu, o golăneală a PSD
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Președintele Klaus Iohannis a acuzat că moțiunea simplă împotriva lui Florin Cîțu, ministru de Finanțe, reprezintă o golăneală a PSD. 

Klaus Iohannis a spus că atitudinea PSD arată un dispreț profund pentru instituțiile democratice și pentru români. 

"Moţiunea simplă din Senat o consider o golăneală a PSD. În primul rând, nu îndeplineşte criteriile din regulamentul Senatului în ceea ce priveşte felul în care se întocmeşte o moţiune simplă. În al doilea rând, am putut observa cum fostul ministru al Finanţelor, înconjurat de un grup nemotivat de veseli de senatori PSD, trecând prin faţa celui care dădea un interviu, a considerat că este nevoie să îl jignească pe ministrul actual într-un mod incalificabil. Asta îmi confirmă că a fost o golăneală. Sigur, preşedintele Senatului putea opri acest demers inoportun. Consider că este o ieşire incorectă, inadmisibilă pe care a avut-o PSD în Senat", a spus preşedintele la Palatul Cotroceni. 

"PSD este încă la putere"

"Dar putem trage câteva învăţăminte importante. Primul lucru ar fi că pentru PSD în continuare tot ce nu este PSD şi nu serveşte direct pesediştii nu este bun şi trebuie jignit şi arătat cu degetul. Este o atitudine pe care am clasificat-o în campanie drept nedemocratică, care arată dispreţ chiar pentru instituţiile democratice şi pentru români. Al doilea lucru pe care îl putem învăţa este că PSD are puterea în continuare în instituţiile statului. PSD nu a plecat de la putere, nu vrea să înţeleagă mesajul dat în 26 mai şi în noiembrie", a explicat Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel