Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, momentul sfârșitului carierei politice. Chirieac: Aici e nebunia!

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Magistrații, la consultări cu președintele Klaus Iohannis
Magistrații, la consultări cu președintele Klaus Iohannis

Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că președintele Klaus Iohannis se consultă cu magistrații la Palatul Cotroceni pentru a rezulta, în urma acestor discuții, întrebarea sau întrebările pentru referendum. 

Consultările cu magistrații, cu CSM, cu ÎCCJ, înainte de orice altă consultarea cu partidele politice ”ne spun că dl președinte acolo își găsește puterea” a afirmat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3. 

”Să știți că dacă se consultă cu magistrații după care se consultă cu partidele politice nu e un lucru rău. Un pic anormal a fost că a ales 10 ONG-uri din 113 mii. Nu știm pe ce criterii au fost alese ONG-urile la consultare. Fundamental, nicio consultare cu societatea civilă nu este rea. Dacă președintele se consultă cu toate partidele politice parlamentare și cu magistrații în legătură cu referendumul nu e un lucru rău. 

”Riscă să-i pună capăt carierei politice”

Până la urmă dânsul ce încearcă să facă cu referendumul care, în opinia mea, riscă să-i pună capăt carierei politice? Legitimitate! Dânsul dorește să aibă legitimitate la o cheltuială care va deveni laitmotiv al campaniei electorale- de 40 de milioane de euro, cât costă un referendum. Dânsul vrea să spună pentru străinătate că s-a consultat cu ONG-urile, cu magistrații, cu partidele politice, mai ales pentru străinătate, dar și ca răspuns pentru societatea românească” a mai comentat analistul politic. 

”În acel moment s-a încheiat cariera politică a președintelui Iohannis. Aici este nebunia.”

Înainte de consultări, președintele a afirmat: ”astăzi vom discuta despre justiție și despre legile justiției ca să nu apară informații eronate”. Bogdan Chirieac a subliniat că înțelege că președintele discută ”despre posibile ordonanțe, legile justiției intrate în vigoare, de unde să se nască întrebarea sau întrebările pentru referendum. În acest moment, toată energia politică și influența președintelui Iohannis merg către validarea referendumului. Vă dați seama dacă referendumul nu e validat? Dacă vin 35% la europarlamentare și numai 27% votează la referendum? În acel moment s-a încheiat cariera politică a președintelui Iohannis. Aici este nebunia. De ce și-a pus această nouă barieră în drumul spre Cotroceni? De ce? Pentru că dânsul și-a pus-o.”

”După o matură chibzuință, vor rezulta întrebările pentru referendum. Altminteri, de ce s-ar consulta acum pe legile justiției? Trebuia s-o facă înainte de promulgare sau în timp ce, dar eu știu că la Comisia Juridică din Parlament au venit distinși magistrați, a fost o întreagă dezbatere” a precizat Bogdan Chirieac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel