Iohannis: Medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii sunt eroii Europei de astăzi
Fiecare epocă își are propriii săi eroi, a transmis, sâmbătă, președintele Klaus Iohannis, afirmând că el crede că medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii, toți cei care au făcut posibilă depășirea perioadei grele sunt eroii Europei de astăzi.
Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj în deschiderea concertului extraordinar „Victoria medicinei - renașterea muzicii”, susținut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor".
„Fiecare epocă își are propriii săi eroi și cred cu tărie că medicii, asistenții medicali, infirmierii, ambulanțierii, toți cei care au făcut posibilă depășirea acestei grele încercări sunt eroii Europei de astăzi. Muzica este, fără îndoială, cel mai potrivit limbaj pentru a transmite un mesaj universal de speranță și încredere. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipsește tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi ca acest obiectiv să devină realitate cât mai curând. Împreună putem pune capăt acestei pandemii și ne putem recâștiga dreptul la o viață fără restricții”, a transmis președintele.
Klaus Iohannis crede că este esențial să reconfirmăm, prin solidaritate și parteneriat, că rămânem uniți în voința de a trece cu bine și peste această perioadă dificilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News