Data publicării:
Iohannis, la deschiderea autostrăzii de centură a unui oraş. Unde se va întâmpla inaugurarea
Preşedintele Klaus Iohannis participă, miercuri, la deschiderea tronsonului de autostradă A 7 - varianta ocolitoare Bacău.
Pe 20 noiembrie, prim-ministrul Ludovic Orban anunţa, la Bacău, că autostrada de centură a oraşului va fi dată în folosinţă în câteva zile şi felicita constructorul pentru că a reuşit finalizarea lucrărilor cu un an înainte de termen.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, sublinia că, odată finalizată centura ocolitoare a municipiului Bacău, vor fi daţi în folosinţă şi primii 16 kilometri la profil de autostradă din zona de nord-est.
'Vorbim practic despre primul tronson de autostradă din regiunea Moldovei, cei 16 kilometri la profil de autostradă, din cei 31 de kilometri din centura Bacăului. (...) Practic, în noiembrie anul trecut am preluat acest obiectiv la un stadiu fizic de 27% şi iată îl aduce astăzi, în 12 luni, cu un antreprenor serios, la 100%', declara ministrul Lucian Bode, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News