Iohannis, "înlocuitorul de drept" al lui Antonescu în PNL
Klaus Iohannis, primarul Sibiului, va candida la Congresul PNL pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului. Potrivit noului Statut al PNL, articolul 73, prim-vicepreşedintele partidului este înlocuitorul de drept al preşedintelui.
Până la acest Congres, nu a existat un număr doi în partid prevăzut clar în Statut. De-a lungul timpului, Crin Antonescu i-a propus drept numărul doi în partid pe Daniel Chiţoiu, când a devenit preşedinte interimar după suspendarea lui Traian Băsescu, şi pe Relu Fenechiu în timpul campaniei electorale, scrie Gândul.
În 2009, Crin Antonescu, care a candidat în tandem cu Ludovic Orban pentru şefia PNL, a devenit prim-vicepreşedinte. În 2010, funcţia a dispărut din Statut. După înscrierea în PNL, Klaus Iohannis s-a declarat pregătit să candideze pentru preşedinţia PNL în 2014.
Crin Antonescu a subliniat că, după alegerile prezidenţiale, cariera sa în PNL se va încheia, el urmând fie să se ducă la Palatul Cotroceni, fie să se retragă din funcţia de preşedinte al partidului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News