Data publicării:

Iohannis, în vizită la Râmnicu Vâlcea. Unde va merge

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, joi, cu prilejul Zilei cercetătorului şi proiectantului, o vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) de la Râmnicu Vâlcea. 

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, institutul, care a împlinit anul acesta 50 de ani de la înfiinţare, are un rol important în dezvoltarea, implementarea şi promovarea tehnologiilor energetice bazate pe emisii scăzute de gaze cu efect de seră, precum şi în ceea ce priveşte aspecte legate de protecţia mediului şi securitate alimentară.

ICSI derulează proiecte de cercetare pe materiale pentru viitoarea generaţie de baterii litiu-ion, integrarea tehnologiilor bazate pe hidrogen în aplicaţii pentru sectorul de transport şi aplicaţii de stocare a energiei pentru integrarea surselor regenerabile în sisteme energetice.

De asemenea, institutul desfăşoară proiecte cu aplicaţii pentru programul nuclear naţional şi participă în activităţile de cercetare şi dezvoltare la nivel internaţional pe acest domeniu. În cursul zilei de vineri, ICSI va lansa două proiecte mari, finanţate de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Competitivitate, care vor creşte capacitatea de cercetare şi dezvoltare în ceea ce priveşte hidrogenul şi domeniul nuclear.

'Pandemia de COVID-19 a redefinit relaţia dintre activitatea umană şi mediul înconjurător, în contextul actual devenind evident faptul că este nevoie de o întărire semnificativă a sistemului sanitar şi de eliminarea factorilor de mediu care vor duce în viitor la boli pulmonare şi cardiace, precum gazele cu efect de seră care generează schimbări climatice.

ICSI dezvoltă soluţii în acest sens prin cercetarea academică solidă, cu mare potenţial de transfer tehnologic către industrie şi societate', arată Administraţia Prezidenţială.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel