Iohannis îi dă replica lui Niță: "Un atac prost gândit"
Data publicării:
Autor: Covrig Roxana
WhatsApp
iohannis dc
iohannis dc

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis, a reacţionat, marţi, la atacul ministrului PSD Constantin Niţă. Iohannis a spus că se aştepta ca "duelul cu Braşovul" să se desfăşoare "la alt nivel". 

"Acest domn Niţă de la PSD a scris câteva rânduri în legătură cu nişte afirmaţii pe care le-am făcut. Impresia mea este că acest domn Niţă are probleme în a formula argumente şi le-a înlocuit cu jigniri. Păcat. La alt nivel ne-am imaginat duelul cu Braşovul", a declarat Johannis, scrie pesurse.
Întrebat dacă afirmaţiile lui Niţă sunt un atac personal sau un atac politic, Johannis a răspuns: "Mi se pare un atac prost gândit". El a adăugat "Eu am tras concluzia că acest domn Niţă se simte ameninţat în supremaţia regională. Pe bună dreptate, dar, totuşi, lipsesc argumentele".
Iohannis a menţionat că, împreună cu senatorul PNL Sorin Ilieşiu, a discutat despre realizarea unui studiu care să aducă argumente în favoarea susţinerii Sibiului pentru statutul de capitală regională.
"Nouă ni s-a părut normal să fundamentăm această propunere cu argumente, nu cu texte de politică proastă. Se va face o documentare cu care vom putea merge în faţa forurilor decizionale", a afirmat Johannis.
Întrebat dacă se mai aşteaptă la atacuri ce au ca țintă noua sa funcţie în PNL şi intenţia declarată de a susţine Sibiul pentru titlul de capitală regională, Johannis a răspuns: "Da, dar mi-ar face plăcere să fie la alt nivel, ca să putem replica frumos". El a adăugat că "este foarte posibil" ca intrarea sa în PNL să îi fi deranjat pe unii membri PSD.
"Este foarte posibil ca intrarea mea în PNL să fi deranjat ici, colo, unii membri, mai mici sau mai mari, cu reprezentare locală sau nu din PSD", a susţinut Johannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel