Data publicării:

Iohannis, despre scutirea de impozit pentru IT-işti: "Orice câştig în România se impozitează"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp
Iohannis
Iohannis

Klaus Iohannis a vorbit despre scutirea de impozit pentru IT-iști, despre creșterea deficitului bugetar, dar și despre majorarea eșalonată a pensiilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, luni, că ideea unui tratament fiscal egal este "în esenţă adevărată", dar că trebuie avut în vedere faptul că sectorul IT, unde salariile sunt scutite de impozit pe venit, a crescut în zece ani de la "ceva nesemnificativ la 6% din PIB".

Ce a spus despre anularea scutirii de la impozit

"În esenţă este adevărat, orice câştig în România se impozitează. Însă trebuie să vedem şi cealaltă parte. Aceste scutiri care s-au făcut în sectorul IT au făcut ca sectorul, în doar zece ani, să crească de la ceva nesemnificativ la 6% din PIB şi atunci trebuie să gândim dacă dorim acum să introducem impozitările sau progresiv. Este o discuţie care se va purta", a spus preşedintele Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Nu îi este teamă de o creştere a deficitului bugetar

"Da, aud foarte bine avertizările şi de la Consiliul Fiscal, şi de la BNR. Pentru acest an banii sunt prevăzuţi, dar cu siguranţă este o discuţie care se va purta şi în lunile următoare", a spus Iohannis, despre majorarea pensiilor.

Despre majorarea eșalonată a pensiilor

"Nu cred că în această seară lămurim chestiunea cu pensiile. Este o discuţie mai lungă şi, altfel decât cei care au guvernat fără analize şi fără studii, eu îmi doresc foarte mult ca acest Guvern să analizeze profund, să studieze cu mare, mare responsabilitate întreaga chestiune. Împreună şi cu Casa de Pensii, cu reprezentanţii pensionarilor, cu sindicatele şi aşa mai departe, fiindcă, până la urmă, este în interesul tuturor să se găsească cele mai bune soluţii şi pentru autostrăzi, dar şi pentru pensionari", a spus Iohannis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel