Am analizat întreaga situație și această remaniere este un fel de farsă. Nu are de a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, cu agenda românilor. Este cauzată de o răfuială din interiorul PSD-ului. Mi se pare ca această remaniere este neavenită.
Avem cele trei demisii și la un moment dat aceste trei persoane vor pleca, însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniștrii sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă. Pentru a merge mai departe, am avut o discuție telefonică cu doamna prim-ministru și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri, fie să vină cu propuneri pentru niște miniștri interimari până când vor veni cu noi propuneri. Mi-a spus că se va gândi.
Dacă înainte ca eu să semnez vreun decret, Parlamentul va încerca o restructurare, vom vedea dacă vor reuși și o voi trata ca pe o acțiune de a ocoli președintele. Nu iau act de demisiile depuse până când nu știu ce persoane vor prelua portofoliile.
I-am oferit doamnei premier ca atunci când are o propunere, să mă caute. Persoanele nu sunt pregătite, nu au ținuta pentru a ocupa aceste funcții.
Voi avea mâine o întâlnire cu reprezentanții Comisiei de la Veneția și vom discuta și despre Codurile penale', a declarat Klaus Iohannis.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține marți, 23 aprilie a.c., ora 17:00, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială.
DCNews va transmite în format live-text declarația președintelui Klaus Iohannis.
Comitetul Executiv Național PSD a luat decizia de a îi propune pe Oana Florea în locul Rovanei Plumb la Fonduri Europene, pe Liviu Tit Brăiloiu, în locul Nataliei Intotero la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, iar ca Eugen Nicolicea să preia conducerea Ministerului Justiției în locul lui Tudorel Toader.
Vezi și: Dăncilă - Iohannis, telefon. Chirieac: Mostră de ridicol. Teamă faţă de Nicolicea
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu