Data publicării:
Iohannis - Dăncilă. CCR, decizie. Motivare
Curtea Constituţională susţine, în decizia de respingere a cererii preşedintelui Klaus Iohannis privind un conflict juridic de natură constituţională cu şeful Executivului, Viorica Dăncilă, că nu a existat o imposibilitate de ordin obiectiv şi material a prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile.
CCR a decis miercuri că nu a existat un conflict juridic de natură constituţională între preşedintele Klaus Iohannis şi şeful Executivului, Viorica Dăncilă, în cazul concediului premierului.
„Curtea, cu majoritate de voturi, a respins cererea formulată de preşedintele României şi a constatat că nu există conflict juridic de natură constituţională între prim-ministru, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte, în legătură cu emiterea de către prim-ministru a deciziei nr. 247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii. Curtea a reţinut că împrejurarea ce a justificat emiterea deciziei nr.247/2018 nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate la art.107 alin.(3) din Constituţie, cu privire la numirea unui prim-ministru interimar, în sensul că nu a existat o imposibilitate de ordin obiectiv şi material a prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile, pe de o parte, şi, pe de altă parte, decizia nr.247/2018 nu a făcut referire la toate atribuţiile proprii prim-ministrului, ci numai la cele privind conducerea operativă a activităţii Guvernului”, se arată într-un comunicat al CCR.
CCR a luat în dezbatere cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru şi preşedintele României, cerere formulată de preşedintele României, determinat de emiterea deciziei nr.247/2018 pentru exercitarea unor atribuţii, potrivit căreia, în perioada 6 - 13 august 2018, Paul Stănescu, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului României. Pe 3 august, preşedintele Klaus Iohannis a transmis la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News