Data actualizării:
Data publicării:

Băncile, răspuns fără precedent pentru Cîțu. Ciolacu: E pentru prima oară în istorie

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp
Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES
Marcel Ciolacu FOTO AGERPRES

Marcel Ciolacu susține că decizia lui Florin Cîțu a fost un act ”iresponsabil”, iar România se află într-o criză mult prea mare ce trebuie gestionată. 

Marcel Ciolacu a intervenit în direct la România TV unde a vorbit despre strategia PSD din perioada următoare după ce Florin Cîțu a renunțat la funcția de premier. 

”Am văzut cel mai iresponsabil gest făcut vreodată de un prim-ministru desemnat. E multiplicat la doi. Am mai văzut acest gest făcut și de domnul Orban. A fost o bătaie de joc la adresa românilor. Se configurase o majoritate în Parlament, fără PSD, iar Guvernul Cîțu ar fi fost învestit”, a precizat Marcel Ciolacu în direct la România TV

Care este strategia PSD?

”Vom vedea mâine în urma consultărilor ce va reieși. O să vorbesc cu mai mulți colegi în seara asta și o să ne sfătuim. Cred că este o criză mult prea mare ce trebuie gestionată și nu cred că PSD și nicio altă forță politică nu își va permite în acest moment să aibă altă atitudine decât de responsabilitate. Acum, dacă se vine tot cu domnul Orban, tot cu domnul Costache la Sănătate... sunt ferm convins că au capacitatea să își formeze o majoritate și fără PSD. 

Cîțu nu a mai fost împrumutat de bănci

Îm cadrul intervenției televizate, Marcel Ciolacu a precizat și faptul că Florin Cîțu nu a mai fost împrumutat astăzi de bănci. 

”Mai halucinant decât să vii cu domnul Cîțu la funcția de premier, după ce și-a bătut joc de Finanțele României, nu poate fi altceva. Vreau să vă spun că astăzi băncile au refuzat să îl împrumute pe domnul Cîțu. Este pentru prima oară în istorie. A vrut să facă un împrumut de 500 de milioane de lei, iar ofertele de la bănci au fost de 115,5 milioane. Deci efectiv domnul Cîțu este lipsit de orice credibilitate”, a completat Marcel Ciolacu la România TV. 

Marcel Ciolacu a mai precizat că nu va merge cu propunere de premier, precum și faptul că votul pentru noul Guvern ar trebui să fie săptămâna viitoare, așa cum a susținut și președintele. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel