Data publicării:
Iohannis, ATAC la PSD, după decizia CCR: Rămâne bugetul RUȘINII
Președintele Klaus Iohannis lansează un nou atac la adresa PSD după decizia CCR de a respinge sesizarea acestuia privind Legea bugetului.
Decizia de astăzi a CCR demonstrează încă o dată că PSD legiferează nu doar imoral şi prost, dar şi neconstituţional. Nu voi comenta decizia Curţii, dar dincolo de aspectele de constituţionalitate, bugetul rămâne bazat pe cifre false, bani pe care Guvernul nu îi are, croit greşit împotriva tuturor obiectivelor majore ale românilor. Rămâne bugetul ruşinii naţionale. Cel mai slab Guvern din istoria post-decembristă, un Guvern PSD-ist al incompetenţei a croit un buget pe măsura sa. Bugetul este construit pe un scenariu fantezist, fără garanţii privind punerea în aplicare. Este un buget care pune în discuţie respectarea tratatelor internaţionale la care România este parte, dar şi a legislaţiei în domeniu.
Bugetul prezentat de PSD în acest an şi votat de majoritatea PSD-istă a fost gândit pentru a servi intereselor politice ale unui grup restrâns. PSD urmăreşte o agendă care nu are nicio legătură cu economia, nici cu situaţia românilor sau dezvoltarea ţării, a declarat Iohannis.
Vezi declarațiile integrale aici: Klaus Iohannis, declarația zilei, după decizia CCR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News