Data publicării:
Iohannis arată câte paturi de terapie intensivă există pentru toţi pacienţii
Preşedintele Klaus Iohannis a spus, marţi, numărul paturilor de terapie intensivă există în spitalele din țară pentru toţi pacienţii.
'La acest moment, avem, conform rapoartelor din secţiile de ATI, 3.065 de paturi de terapie intensivă pentru toţi pacienţii, nu doar COVID, 2.252 de ventilatoare mecanice, 2.756 de monitoare şi o serie întreagă de echipamente achiziţionate cu diverse surse de finanţare. La acestea se adaugă 5 unităţi de terapie intensivă mobilă, 2 spitale modulare şi un modul ATI cu un total de 169 de paturi', a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Preşedintele Klaus Iohannis a mai afirmat că există avizul pentru achiziţionarea a 662 de paturi de Terapie Intensivă, din fonduri europene, în contextul gestionării pandemiei de COVID-19.
'Accesarea fondurilor europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) va duce încă la o creştere a capacităţii de gestionare a crizei sanitare. Numai pentru ventilatoare mecanice, de exemplu, creşterea din aprilie 2020 până în aprilie 2021 va reprezenta o creştere de 146%, conform datelor pe care mi le-au prezentat specialiştii', a arătat şeful statului.
El a precizat că, 'în urma analizei nevoilor spitalelor, se va achiziţiona, prin proceduri specifice - iarăşi din fonduri europene - întreaga gamă de aparatură şi echipamente necesare dotării unităţilor sanitare, de la monitoare, ventilatoare, paturi, aparate de anestezie, la ecografe şi aparate RT-PCR'.
'De exemplu, fiindcă am vorbit de paturile de Terapie Intensivă - 662 de paturi de acest fel, de înaltă performanţă, au fost deja avizate pentru finanţare prin acest program şi se va realiza în perioada următoare', a menţionat el. Preşedintele a apreciat că accesarea fondurilor europene 'va avea un impact extrem de important'.
'Vom avea o creştere semnificativă la fiecare dintre aceşti indicatori, cifrele fiind calculate cu precizie de specialişti', a punctat preşedintele. Iohannis a făcut precizările după o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19.
La aceasta au participat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, şi şeful Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă I - Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central 'Carol Davila' Bucureşti, Dan Corneci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News