Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis: Anul acesta, importanţa ştiinţelor agricole şi veterinare a devenit clară pentru toată lumea

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Klaus Iohannis/ captură video
Klaus Iohannis/ captură video
Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti este o instituţie simbol a învăţământului românesc, care a contribuit la dezvoltarea agriculturii şi zootehniei din ţara noastră, iar astăzi, mai mult decât oricând, este important să vorbim despre viitor, respectiv importanţa ştiinţelor agricole în contextul actual, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, joi, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la înfiinţarea USAMV. 

'USAMV este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din România, o instituţie care a format mii de specialişti şi care a împins frontierele cunoaşterii în domeniul său de activitate. Este şi o instituţie simbol, care a crescut odată cu România sau alături de România. (...)

Prin absolvenţii săi, a contribuit la dezvoltarea agriculturii şi zootehniei din ţara noastră şi prin cercetarea sa a contribuit la creşterea productivităţii şi la adaptarea acestei ramuri economice la exigenţele timpurilor', se arată în mesajul şefului statului, prezentat de consilierul prezidenţial Ligia Deca la ceremonia aniversară.

Potrivit acestuia, comunitatea academică de aici, fie că este vorba despre profesori sau studenţi, contribuie prin tot ceea ce face la siguranţa alimentară şi la dezvoltarea României şi a Europei în ansamblu.

'Cred că este mai important decât oricând să vorbim şi despre viitor, nu doar despre trecutul absolut extraordinar al USAMV, pentru că anul acesta, importanţa ştiinţelor agricole şi veterinare a devenit clară pentru toată lumea. În contextul războiului din Ucraina, problemele apărute în comerţul mondial cu produsele agricole au dus atât la o creştere a preţurilor, cât şi la o discuţie europeană sinceră despre importanţa siguranţei alimentare.'

'Ştiinţele agricole au reuşit, de-a lungul ultimelor secole, să contribuie la o creştere dramatică a productivităţii în sectorul agricol, şi avem astăzi din nou nevoie de el. Chiar şi după finalizarea conflictului militar din Ucraina, provocarea schimbărilor climatice va pune presiune pe umanitate şi va necesita eforturi fără precedent de adaptare. Agricultura şi zootehnia vor fi probabil afectate în mod deosebit şi adaptarea la noile condiţii climatice va fi necesară pentru a menţine standardul de viaţă al românilor, al europenilor şi al populaţiei planetei în general', a subliniat preşedintele în mesaj.

El adaugă că USAMV 'îşi ia în serios o a treia misiune' - contribuţia pe care o aduce dezvoltării politicilor publice din România în sens mai larg, iar misiunea universităţii este mai actuală ca niciodată. Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti aniversează 170 de ani de la înfiinţare. 

Citește și - Iohannis: Apărarea include și un alt fel de contribuție directă, cum e cea a rezerviștilor

Protecția și apărarea cetățenilor include și un alt fel de contribuție directă, cum este cea a militarilor rezerviști, a transmis președintele Klaus Iohannis în mesajul adresat cu ocazia Zilei Rezervistului Militar.

„Ca în fiecare an, pe 31 mai, de Ziua Rezervistului Militar, ne manifestăm respectul și prețuirea faţă de femeile şi bărbaţii care au slujit patria sub drapelul tricolor pe parcursul carierei militare, dar și față de cei care, în calitate de rezerviști voluntari, se pregătesc ca, la nevoie, să participe la apărarea țării noastre, în cadrul structurilor aparținând Armatei României. Este un bun prilej de a evidenția competenţa, spiritul de sacrificiu şi profesionalismul tuturor acestor militari, care au contribuit la creşterea prestigiului Armatei, precum şi al României în rândul aliaţilor şi al partenerilor țării noastre”, a transmis, marți, președintele Klaus Iohannis.

Conform acestuia, deteriorarea mediului de securitate, ca urmare a războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, a făcut necesară adoptarea de măsuri suplimentare pentru creșterea capacității de apărare a țării noastre.

Președintele Klaus Iohannis a spus că, în acest sens, la Summitul NATO din martie, s-au adoptat decizii ferme pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al Alianței Nord Atlantice. Consolidarea capacității de apărare a țării noastre este o prioritate strategică, fapt demonstrat și de decizia de a crește cheltuielile pentru acest domeniu de la 2% la 2,5% din PIB, începând de anul viitor, susține președintele.

„Protecția și apărarea cetățenilor noștri include, totodată, și un alt fel de contribuție directă, cum este cea a militarilor rezerviști. Ei sunt puternic implicați în viața socială a diferitelor comunități locale, angajându-se cu spirit civic și competență în soluționarea diferitelor probleme de interes public cu care se confruntă acestea”, a mai transmis președintele Klaus Iohannis. Vezi articolul inițial aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel