Iohannis a confirmat prezenţa la două evenimente importante
Președintele României, Klaus Iohannis, va participa sâmbătă, 5 august, la deschiderea celei de a 27-a Întâlniri a Sașilor transilvăneni, care va avea loc la Sibiu, sub deviza „În lume acasă, cu inima în Transilvania”, informează Administraţia Prezidenţială.
La evenimentul organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania și de Asociația Comunităților Săsești din Germania vor participa reprezentanții acestei comunități din România și din țări precum Germania, Austria, SUA. Președintele Klaus Iohannis apreciază că întâlnirea din acest an oferă, în special generației tinere de sași din Germania, oportunitatea de a cunoaște mai bine și de a îndrăgi România, țara de origine a părinților lor.
Duminică, 6 august, Iohannis va participa la ceremonia de comemorare a bătăliei de la Mărășești. "La 100 de ani de la cea mai importantă operațiune militară a Armatei Române din Primul Război Mondial, Președintele Klaus Iohannis onorează la Mărășești memoria celor care au luptat și s-au jertfit pentru o Românie unită și puternică", mai anunţă Administraţia Prezidenţială.
Cu ocazia acestui moment aniversar, şeful statului va decora drapelele de luptă ale unităților militare succesoare a tradițiilor de luptă de acum 100 de ani, se va adresa participanților, reprezentanți ai autorităților publice, corpului diplomatic și cultelor, și va oferi Mausoleului de la Mărășești un drapel comemorativ.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News