Data publicării:
Pe Ioana Marinescu (Plush Bio), în anii de căsătorie, soțul a văzut-o doar machiată. De ce astăzi a ajuns să se machieze foarte rar, doar la evenimente / video
Ioana Marinescu a vorbit despre experiența ei personală cu acneea, de care a suferit timp de 16 ani.
Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, specialist în formularea și evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a vorbit, într-o emisiune pentru DCNews și Spectacola, despre îngrijirea tenului cu acnee, oferindu-și exemplul propriu.
„În cei trei ani de căsnicie nu m-a văzut soțul nemachiată, pentru că eram foarte rușinată de modul în care îmi arăta tenul și sinceră să fiu, aici a și început și dorința mea de a trata acneea. Eu am avut acnee de la 16 ani, forma aceea de acnee, una tânără, juvenilă, adolescentină. Eram în acel prag de adolescență cu mătreață, cu păr foarte gras, cu acnee. Atunci cosmetica nu era atât de avansată și știu că exista Venus, dar acolo intrau numai oamenii foarte sofisticați, iar eu nici nu știam ce presupune să te duci la cosmetică. În schimb, în blocul unde am crescut era o domnișoară care făcuse timp de 3 ani școala de cosmetică și lucra acasă.
Pe vremea aceea, lucratul acasă, în domeniul cosmeticii, însemna infuzia cu prosopul pe cap, tratamentul în sine se petrecea pe patul ei, era o lipsă crasă de igiena, pe care la momentul acela nu am înțeles-o. Ulterior, am stat și am analizat, deci era o lipsă de igienă gravă. Acolo mi s-a infectat tenul cu un stafilococ extrem de agresiv care a durat până la 32 de ani. Am încercat tot, chiar am încercat tot ce se putea la momentul acela! Am încercat în facultate tratamente prescrise de profesori, apoi am încercat Roaccutane, am luat 7 luni, dar ulterior am avut o recidivă îngrozitoare. Legat de Roaccutane, poate să fie o variantă bună sau nu, dar aici trebuie discutat cu medicul dermatolog. Încercasem zăpadă carbonică, antibiotic, orice, absolut tot ce se putea.
Undeva pe la vârsta de 20 de ani am început să îmi prepar cremele, pentru că am ajuns ca în zona maxilarului, mandibulei și a gâtului să am pielea ca o scoarță de copac și ieșea puroi la fiecare atingere. Era ca în clipurile de pe TikTok, era horror! Eu de aceea nici nu mai pot să mă machiez. Atunci trăiam efectiv machiată și era un fond de ten de la Revlon, care m-a salvat. Se numea „60 de secunde” sau ceva de genul acesta. Ideea este că dacă nu îl aplicai uniform, în circa 30 de secunde, se bloca, era ca o mască.
Nu cred că era cel mai bun lucru pentru tenul meu, în acea situație, pentru că obtura orice formă de respirație celulară, dar pe mine m-a salvat câțiva ani. Deci, pentru că la un moment dat nu mai puteam pune nimic pe față, pentru că tenul devenise extrem de reactiv și de sensibil, am încercat să îmi creez în laborator o cremă pe care să o tolereze. Aceasta a fost faza unu, datorită căreia am început să trăiesc. Foloseam apă micelară, Retinol și crema 23h, care are busuioc și salvie, ca active esențiale, care sunt două miracole din punctul meu de vedere. Natura chiar poate să îți dea remedii pentru tot ce îți dă ca încercări.”, a relatat Ioana Marinescu.
Standardul de aur în tratarea acneei. Rezultatele sunt fabuloase și, în principiu, definitive
„Militez pentru retinoizi în orice secundă a zilei. E important să folosim creme pe bază de retinoizi, dar să o facem așa cum scrie pe prospect sau într-un mod foarte ordonat. Retinoizii sunt clar standardul de aur în acnee! Cu toate acestea, fiind un activ intens, în funcție de clasa de retinoizi pe care o folosim, ei pot să stimuleze.
Prima dată când o să folosim o cremă pe bază de retinoizi, o să se augmenteze acneea de pe față. Ei ce fac? Au un mecanism de acțiune care o să îmi aducă la suprafață tot ce este de adus, iar pielea o să arate foarte rău la început. Ei chiar au un dicton, potrivit căruia „înainte de a face bine, fac rău”.
Al doilea lucru neplăcut pe care îl fac retinoizii este iritația pielii, pentru că sunt niște active agresive, dar dar dacă îi oferim tenului timp și nu dăm în fiecare seară, toată noaptea, lucrurile se vor regla. Aici este cea mai mare greșeală! Nu trebuie să dăm în fiecare seară cu retinol pe față ca să acționeze mai repede. După 3 zile o să ne trezim că ne explodează fața, că suntem iritați, că nu mai putem să punem nici măcar apă pe față. Retinoizii trebuie introduși, în mod progresiv, în rutină.
Noi, la Plush, am constatat că sunt mai multe faze. Prima este faza de atac, în care retinolul trebuie folosit doar de două ori pe săptămână, câte o oră, pe seară. Apoi clătim cu apă călduță și punem produsul celălalt de întreținere, deci retinoizii trebuie folosiți și introduși foarte treptat și foarte deștept. Dacă îi folosim așa cum este indicat, rezultatele sunt fabuloase și, în principiu, definitive.
Cu toate acestea, acneea poate să aibă recidive care nu pot fi împiedicate, fie că dorești o terapie medicamentoasă, fie că alegi o rutină cosmetică de întreținere. Este alegerea fiecăruia. Sunt persoane cărora le funcționează cele medicamentoase, dar sunt și persoane cărora le funcționează rutinele cosmetice. Important este să ținem respectiva rutină o perioadă, ca ea să aibă rezultate, pentru că este puțin probabil ca aceasta să aibă rezultate în două zile.
În general, un tânăr sau o persoană care are coșuri trăiește cu ele ceva timp până când găsește remediul potrivit tenului său și este important să îi lăsăm tenului timp să ajungă la o formă optimă.”, a explicat Ioana Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News