Data actualizării:
Data publicării:

Ioana Dichiseanu, amintiri cu tatăl ei. Actorul Ion Dichiseanu se schimbase complet, după aflarea veștii că este însărcinată

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Ioana Dichiseanu
Sursa foto: Facebook Ioana Dichiseanu

Ioana Dichiseanu a vorbit despre tatăl ei, regretatul actor Ion Dichiseanu, și modul în care s-a schimbat după ce a aflat că este însărcinată.

"Noi am avut o relaţie foarte frumoasă, inclusiv de confidenţi. Ne spuneam, ne povesteam lucruri, fără bariere. Am fost foarte apropiată de tata, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea Anastasiei. M-a ajutat foarte mult şi cu sfaturi, şi fizic - o legăna, o plimba.

Şi-a dorit o fată mult. Când i-am dat vestea că am rămas însărcinată, s-a schimbat complet. Mi s-a părut alt om. Nu că înainte nu ar fi fost tatăl perfect, dar a devenit bunicul perfect.

Relaţia noastră a fost foarte strânsă, mă bucuram de prezenţa lui. De multe ori, sunt persoane care, chiar dacă îşi iubesc părinţii şi îi respectă, nu se pot bucura de prezenţa lor sau nu le arată, ori e o relaţie mai rece, strict părinte-copil. La noi nu era aşa", a spus Ioana Dichiseanu, în emisiunea Oracolul Vedetelor.

" A reușit, cu toate suferințele din suflet, să iubească viața"

"El iubea viața. A reușit, cu toate suferințele din suflet, să iubească viața. Și ne-a învățat și pe noi să o iubim. Mi-a povestit lucruri grele, dureroase, inclusiv cum s-a îmbolnăvit mama sa, își amintea multe lucruri. Am avut o relație frumoasă, de prietenie. El întotdeauna a spus că și-a dorit să aibă un copil atunci când a considerat că este pregătit să fie lângă acel copil pentru a-l crește, dar și pentru a-i oferi totul, asta pentru că familia lui nu a avut posibilități financiare extraordinare, au fost 9 copiii”, a a mai spus Ioana Dichiseanu.

Interviul integral, în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Citește și:

Educaţie prin iubire. Ioana Dichiseanu, "secrete" de la tatăl ei pe care le aplică în relaţia cu Anastasia

Ioana Dichiseanu, fiica regretatului artist Ion Dichiseanu, a vorbit în platoul Spectacola despre metoda după care a ales să-şi educe fetiţa, mai exact în acelaşi stil în care a fost crescută de părinţii ei: cu iubire şi prietenie. 

"Viaţa de mămică m-a schimbat la 180 de grade. Nu-mi imaginam că poate să fie aşa, pentru că mama şi tata îmi spuneau, când eram însărcinată - O să vezi... în momentul în care o iei în braţe ţi se schimbă tot Universul! Mi-aduc aminte că-i spuneam tatei că voi fi genul de mamă foarte autoritară care o să impună nişte reguli extrem de stricte. Dar aşa a fost. Din momentul în care am strâns-o în braţe toată lumea mea s-a dat peste cap, în sensul bun.

Unui copil trebuie să-i oferi, în egală măsură, iubire dar şi educaţie. Şi câteodată educaţia se mai face şi cu un ton mai ridicat, să-i spui nu, să aibă nişte limite, trebuie să aibă nişte traiectorii bine definite. Dacă te vede şi pe tine bulversat ca părinte, se va bulversa şi copilul la rândul lui.

Am preluat de la părinţii mei şi pentru că m-am simţit bine cu ce am primit. Am fost un copil liniştit, un copil împlinit cu iubirea şi cu felul lor de-a fi ca părinţi. Mi-au fost cei mai buni prieteni şi aşa vreau să duc şi eu mai departe în relaţia mea cu Anastasia. Înainte erau alte mentalităţi, dar tata era un nonconformist. Şi, din punctul ăsta de vedere, li s-au mariat ideile în ceea ce priveşte educaţia mea. Şi atunci considerau că unui copil nu trebuie să-i vorbeşti ca unui străin. Trebuie să te raportezi la mintea lui, chiar dacă are 2 sau 4 ani. Îi vorbeşti normal ca şi cum ai discuta cu un adult." Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel