Data publicării:
Ioana Constantin: Posibile ALEGERI ANTICIPATE la București
Ioana Constantin, lider marcant al Partidului Mișcarea Populară (PMP), a vorbit despre posibile alegeri anticipate la București.
„Nicușor Dan a plecat în vacanță ca să nu își dea demisia. Era foarte supărat că nu reușește să facă nimic”, a spus Ioana Constantin în cadrul interviului acordat, joi, DCNewsTV.
Ulterior, a adăugat: „Am auzit că era destul de supărat că nu reușea să facă nimic prin Capitală. A conștientizat. Acesta este un lucru bun!” „Nu sunt un fan al domnului Nicușor Dan, nu l-aș fi votat niciodată, dar nu am crezut că va face atât de puțin, aproape spre zero și că va arăta așa Bucureștiul”, a mai spus Ioana Constantin.
Ce urmează pentru Nicușor Dan
„A avut un gând (n.r. cu privire la demisie). A plecat în această vacanță prelungită, din care poate s-a întors mai odihnit. Acum așteaptă să vadă rezultatele de la Congresul PNL, știți că domnia sa nu este în echipa câștigătoare. E în echipa Orban. Însă e un lucru bun, pentru că a rămas, în felul domniei sale, loial celui care l-a ajutat să ajungă primar. Nu sunt ironică. A arătat caracter”, a spus Ioana Constantin.
„Eu zic că poate avem alegeri la București”, a continuat Ioana Constantin.
„Dacă Ludovic Orban nu va fi ales în funcția de președinte PNL, ar putea demisiona și Nicușor Dan?”, a fost întrebată, ulterior, Ioana Constantin.
„Eu zic că domnul Nicușor Dan nu face față presiunii care este acum la nivelul Primăriei Generale și cred că, dacă nu va mai avea nici sprijinul președintelui PNL, va face un pas în spate. Oricum, activitatea domniei sale este zero și în secunda aceasta”, a conchis Ioana Constantin.
Ioana Constantin (PMP), interviul zilei la DC NEWS TV
Ioana Constantin: Nu e criză politică, e o criză adolescentină
Ioana Constantin a vorbit, în cadrul interviului, și despre criza actuală de pe scena politică. „Este o criză adolescentină. Asta nu este o criză politică în sensul adevărat al cuvântului pentru că nu discutăm despre niște lideri adevărați, din punct de vedere politic. Nu sunt oameni care au gestionat până acum guverne, ministere, partide. Discutăm despre un prim-ministru care e prima dată în această ipostază după ce a condus pentru puțin timp Ministerul de Finanțe. Vorbim de domnul Barna, care este un lider, între ghilimele, al USR PLUS, care este vicepremier al României fără să fi condus înainte un minister, deci nu au capacitatea de a gestiona coaliții, de a gestiona mai mulți miniștri, din mai multe formațiuni, de a înțelege necesitățile țării în acest moment. Mie mi se pare că avem o coaliție decuplată total de la realitățile României, de la problemele economice cu care se confruntă românii”, a declarat Ioana Constantin. Mai multe, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News