Data publicării:

Ioana Constantin (PMP): Trebuie eliminate din Codul Administrativ pensiile speciale

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Politica
WhatsApp
Ioana Constantin Foto: Facebook
Ioana Constantin Foto: Facebook

PMP depune azi în Parlament din nou o solicitare prin care cerem aducerea în plen a legii prin care cerem eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni.

Stânga nouă și stânga veche se întrec în vărsat găleți cu populism. E simplu, simplu de tot ce trebuie făcut pentru a scăpa de TOATE pensiile speciale pentru politicieni:

1. Trebuie abrogat articolul din statutul deputaților și senatorilor prin care s-au instituit pensiile speciale pentru parlamentari;

2. Trebuie eliminate din Codul Administrativ pensiile speciale pentru aleșii locali: primari, președinți de consilii județene, vicepreședinți de consilii județene.

Practic, maximum 30 de minute de muncă în Parlamentul României. Dacă vrem să fim onești, dacă vrem pe bune să eliminăm pensiile speciale pentru politicieni. Pentru toți.

Președintele PMP Eugen Tomac a fost singurul parlamentar care a declarat în Plenul Camerei Deputaților, cerând să se consemneze în stenograma care se publică în Monitorul Oficial, că renunță la pensia specială. Suntem primul partid care a început pe bune lupta cu pensiile speciale, avem cel mai clar proiect de lege în acest sens și ne-am bătut pentru asta și în 2018, și în 2019 și azi, dar nu doar în an electoral.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel