Data publicării:

Ioana Constantin: Efectele „școlii online“ sunt devastatoare. Vor încerca unii să mascheze adevărul de la Evaluarea Națională

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Ioana Constantin
Sursă foto: Facebook Ioana Constantin

Ioana Constantin, politician al Partidului Mișcarea Populară, trage un semnal de alarmă privitor la situația în care se află sistemul educațional din România.

Alegeri prezidentiale 2024

Într-o postare pe Facebook, Ioana Constantin a transmis un mesaj referitor la problemele din sistemul educațional românesc:

Efectele ”școlii online” sunt devastatoare, iar reducerea abandonului școlar și ameliorarea efectelor pandemiei în educație trebuie să fie, la nivel de investiții, prioritate zero.

16.500 de elevi corigenți numai în clasa a VIII-a. În anii trecuți, aveam 15.000 pentru toți anii de școală. În realitate, a crescut abandonul școlar. Asta în condițiile în care România avea oricum o rată ridicată a abandonului școlar timpuriu. Vor încerca unii să mascheze adevărul de la Evaluarea Națională și despre această generație plecând de la clasa pregătitoare și de la diferite probleme legate de manuale. Fals. Faptul că am ținut școlile închise în masă, fără diferențieri în funcție de focare și rural-urban, produce efecte devastatoare. Nu la nivel de cifre, ci la nivel de destine. Nu doar pentru această generație, ci pentru toți copiii, elevii. Știm oficial că cca. 200.000 de elevi nu au avut acces la școala online, dar acestea sunt numai datele oficiale. Efectul pervers este că și acolo unde a existat acces minimal la cursurile online e discutabilă calitatea ”școlii online”.

Prioritatea zero azi, la nivel de investiții și de strategie, trebuie să fie pentru a reduce cât mai mult efectele pe care pandemia le-a avut în sistemul de învățământ, prin măsuri de integrare, dar și sociale. Nu văd azi nicio altă problemă mai mare decât că sute de mii de tineri au fost frânați în dezvoltarea lor întâi de un virus nenorocit, apoi de incapacitatea statului, dar și a societății în general de a-i ajuta să aibă acces la educație“, a scris Ioana Constantin.

Lupta pentru șefia PNL. Ioana Constantin (PMP), dezamăgire: Deja eu cred că nu se mai guvernează în acest moment

Momentan bătălia pentru șefia PNL se dă între Florin Cîțu și Ludovic Orban, dar ar putea apărea și un al treilea candidat, susține Ioana Constantin, care se declară dezamăgită de "această răfuială care implică guvernul și guvernarea". Totodată, politicianul susține că din cauza acestei lupte momentan "nu se mai guvernează", iar ceea ce se întâmplă în PNL  "nu mai este o competiție internă". Constantin a susținut și că PNRR este folosit în această campanie.

"Eu sunt dezamăgită de această răfuială care implică guvernul și guvernarea. Eu am crezut inițial că într-adevăr la PNL va exista o competiție internă și atât, dar nu mai este o competiție internă. Deja eu cred că nu se mai guvernează în acest moment. Toată lumea este în filiale, se folosesc de faptul că pe 27 sunt alegeri parțiale locale și că merg în filiale pentru campanie, dar nu merg pentru campanie, ci pentru campanie internă, iar acest PNRR, iarăși, este de văzut cui folosește în competiția internă din PNL pentru că în mod real PNL și întreaga coaliție ar fi trebuit să îi ceară domnului Ghinea să plece acasă pentru modul jenant în care ne-am prezentat, pentru faptul că nu vom lua niciun ban anul acesta (...)", a declarat Ioana Constantin la RealitateaPlus (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel