Ioana Bran, propusă ministrul Sportului: 'Nu am să mă las...'
Ioana Bran, propusă ministrul Tineretului şi Sportului: Nu am să mă las până nu am să redau sportului românesc demnitatea.
Deputatul PSD Ioana Bran, propusă ministrul Tineretului şi Sportului, a transmis vineri, pe contul său de Facebook, că nu se lasă până când nu va reda sportului românesc demnitatea pe care o merită, propunându-şi să fie un ministru care va uni.
'Voi fi un ministru care se va dedica în mod constant cauzei nobile de a uni, (şi nu de a dezbina) de a aduce oamenii lângă oameni! Nu am să mă las până nu am să redau sportului românesc demnitatea pe care o merită, să promovez respectul faţă de valorile incontestabile ale celor care prin performanţa lor în acest domeniu, fac onoare României! Pentru că, fără un respect reciproc şi o comunicare deschisă şi sinceră, proiectele pe care le voi iniţia ca ministru nu se vor putea concretiza cu rapiditatea pe care mi-o propun', a transmis Ioana Bran.
Ea consideră că prioritatea zero în acest moment este implementarea măsurilor din programul de guvernare al PSD.
'Este o responsabilitate uriaşă! Cuvintele mele nu contează (sunt prea puţin importante), ceea ce contează este că PSD a reuşit să demonstreze încă o dată că îşi poate rezolva luările de poziţii diferite, printr-o analiză lucidă şi deschisă. PSD a reconfirmat că este un partid democratic, iar prioritate zero o reprezintă în acest moment implementarea cât mai rapidă a măsurilor şi proiectelor din programul de guvernare. Rămân acelaşi om devotat oamenilor care îndrăznesc să creadă în România! Acelaşi om devotat tinerilor din această ţară şi aspiraţiilor lor', a mai afirmat Ioana Bran, în mesajul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News