Data publicării:

Ioan Mircea Pașcu: În 1994, rușii mi-au propus dezmembrarea Ucrainei. Am refuzat!

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Facebook Ioan Mircea Pașcu
Sursă foto: Facebook Ioan Mircea Pașcu

Ioan Mircea Pașcu, ministru al Apărării între 2000 și 2004, a vorbit despre extinderea Alianței Nord-Atlantice.

Ioan Mircea Pașcu, ministru al Apărării între 2000 și 2004, a fost invitat la România TV unde a vorbit despre mai multe lucruri care s-au întâmplat în anii ’90, premergătoare a ceea ce vedem astăzi în Ucraina:

„Pot să vă spun că, în 1994, atunci când eram secretar de stat la Ministerul Apărării, a venit ministrul Pavel Graciov în România, m-a tras de o parte și m-a întrebat: Domn’le, ce părere aveți voi, românii, dacă noi împreună cu cei din jur am împărți Ucraina, că Ucraina are 3 părți distincte, cea de răsărit, rusească, ce ne aparține nouă, Crimeea, care ne aparține tot nouă și Ucraina propriu-zisă, partea de vest?

Aceste lucruri erau în planurile lor încă de atunci. Bineînțeles că răspunsul pe care l-am dat a fost că România nu e interesată de asemenea lucruri, în concordanță cu ceea ce refuzasem anterior. La dezmembrarea Iugoslaviei, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, România a fost invitată să ia părți din Iugoslavia, dar nu a luat. Bulgarii, în schimb, au luat. Am fost invitați să luăm părți din Slovacia, atunci când s-a rupt Cehoslovacia și a fost ocupată, noi nu am luat. Polonezii au luat și, până la urmă, situația a fost că polonezii au devenit ei înșiși victime. Această chestiune cu dacă suntem în NATO e mai rău decât dacă am fi fost în afara NATO este o răsucire a clepsidrei logicii.“, a zis, la România TV, Ioan Mircea Pașcu.

CITEȘTE ȘI    -    MAE l-a convocat pe ambasadorul Federației Ruse, Valery Kuzmin

Nu a existat un acord între Gorbaciov și Occident

Fostul ministru al Apărării a venit cu explicații și despre presupusul acord care ar fi existat între Gorbaciov și Occident, ca NATO să nu se extindă spre est:

„Nu există nicio înțelegere între Rusia și NATO, acest lucru a fost confirmat de translatorul lui Gorbaciov care a spus negru spre alb că nu s-a promis acest lucru (n.r. ca NATO să nu avanseze spre est). În 1990 nu se discuta despre extinderea NATO. Singura discuție a fost legată de teritoriul RDG-ului (Republica Democrată Germană) care, prin unificare, intra în componența Germaniei.

Atunci, problema era Germania - stat NATO, RDG-ul - fost stat al Tratatului de la Varșovia, existând un acord la vremea aceea ca pe teritoriul RDG-ului să nu fie staționate forțe și armamente NATO. Acest sistem a fost extins și celorlalți membri care au intrat ulterior. Când am intrat în NATO, noi am intrat politic, nu și militar. NATO nu a avut planuri de pregătire de apărare pentru noi“, a spus Ioan Mircea Pașcu.

CITEȘTE ȘI    -    Val de refugiați în Vama Siret. Femeie din Ucraina: Mă duc la Mănăstirea Putna să mă rog pentru țara noastră!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel