Data publicării:

Ioan Ciugulea, fost vicepreşedinte CJ Olt, trimis în judecată pentru luare de mită

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Unsplash
Sursa: Unsplash

DNA l-a trimis pe Ioan Ciugulea, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Olt, în judecată pentru luare de mită. 

Acesta va fi judecat în stare de libertate, anunţă procurorii. 

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Ciugulea Ioan, în calitate de funcționar public - vicepreședinte al Consiliului  Județean Olt și în același timp președinte al comisiei de evaluare a ofertelor constituită în scopul atribuirii unui contract de achiziție publică  de către CJ Olt, în primăvara anului 2012, ar fi acceptat promisiunea remiterii unor sume de bani,formulată indirect de reprezentanții societății comerciale ce realizaexecutarea contractului,în schimbul asigurării că acel contract se va derula  în bune condiții și pentru ca plățile să fie făcute la timp și fără probleme.

Pentru plata mitei, reprezentanții societății comerciale care executa contractul ar fi simulat un circuit fictiv cu mai multe societăți comerciale, subcontractante. Aceste societăți ar fi supraevaluat serviciile prestate în derularea unor contracte preexistente", transmite DNA printr-un comunicat.

Peste 300.000 lei mită

"Astfel, în perioada septembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Ciugulea Ioan ar fi primit efectiv suma de 309.002 lei din mita a cărei promisiune o acceptase anterior, astfel:

Suma de 150.000 lei ar fi fost virată prin două transferuri bancare efectuate în baza unor operațiuni comerciale fictive, din conturile bancare ale unei societăți comerciale (subcontractantă a societății comerciale căreia îi fusese atribuit proiectul) în conturile bancare ale altei societăți comerciale (deținute de inculpat); Suma de 159.002 lei ar fi fost virată la cererea inculpatului Ciugulea Ioan, în perioada 06.09.2012 – 25.03.2013, din conturile aceleiași societăți comerciale către o firmă de la care societatea deținută de inculpat ar fi cumpărat materiale de construcții.

În cauză nu au fost luate măsuri asiguratorii întrucât nu au fost identificate bunuri imobile pe numele inculpatului Ciugulea Ioan și nici bunuri mobile de valoare", mai explică DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel