Data publicării:

Groupama Asigurări este partener al celei de-a patra ediții a Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest

Autor: DCNews Team, michirita | Categorie: Stiri
WhatsApp

Groupama Asigurări este partener principal al celei de-a patra ediții a Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale toamnei. Ediția 2013 este a treia consecutivă sprijinită de Groupama Asigurări. Anul acesta, pentru a marca parteneriatul, compania de asigurări invită publicul să intre într-o competiție pentru a câștiga ”Colecția de Filme” Groupama, premiu inspirat de ”Colecția de Avantaje”, lansată anul acesta și asociată produselor Groupama.

“Ne bucurăm că putem susține încă un proiect cinematografic de succes care va aduce publicului momente de calitate. Cinematografia este una din liniile principale de sponsoring pentru Groupama la nivel internațional și local, prin Fundația Groupama Gan pentru cinema și evenimentele locale pe care le susținem. Les Films de Cannes à Bucarest este un proiect care promovează filmele internaționale de excepție, iar asocierea cu un astfel de eveniment este pentru noi in linie cu valorile si principiile care ne ghidează întreaga activitate”, a declarat Georgiana Miron, Director de Marketing și Comunicare în cadrul Groupama Asigurări.

Între 25 și 31 octombrie, participanții la festival au ocazia să-și testeze cunoștințele cinematografice și să câștige una dintre cele trei colecții de filme Groupama, premii puse în joc de către companie. Doritorii sunt așteptați la standul Groupama, de la cinematograful Studio, în zilele de 25,26 și 27 octombrie, unde se vor putea înscrie la concurs, iar câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți după terminarea festivalului. De asemenea, Groupama a lansat un concurs și pe pagina sa de Facebook. Fanii trebuie să ghicească filmul din care provin imaginile postate, iar cele mai rapide răspunsuri sunt premiate cu bilete la festival.

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest se află la cea de-a patra ediție în România și reunește câteva zeci de titluri, majoritatea premiere naționale ale unor filme din selecția oficială pe 2013 a Festivalului de la Cannes. Multe dintre filme se regăsesc în palmaresul final şi vor fi aduse pentru prima dată pe ecranele româneşti între 25 și 31 octombrie în cinematografele partenere din Bucureşti: Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu și Cinema Pro, inclus anul acesta grație cererii mari de bilete. Festivalul a fost iniţiat în 2010 de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, cu concursul Institutului Francez din Bucureşti şi cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei.

Despre Groupama Asigurări

Groupama Asigurări este unul dintre liderii pieţei de profil din România. Compania este parte a unuia dintre cele mai puternice grupuri internaţionale de asigurări şi servicii finaciare din Europa, cu peste 13 milioane de clienţi şi 35.000 de angajaţi, la nivel global. De la data înfiinţării sale, la finele secolului XIX, în vederea deservirii comunităţii agricole, Groupama s-a transformat într-un jucător de top pe piaţa din Franţa, extinzându-şi în acelaşi timp operaţiunile internaţionale în 11 ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel