Invitație la vernisaj – Portretul poetic în creația Margaretei Sterian
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită vineri, 3 mai 2018, ora 17.00, la vernisajul expoziției Portretul poetic în creația Margaretei Sterian.
Vor lua cuvântul în cadrul evenimentului conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Național al Literaturii Române, prof. univ. dr. Silviu Angelescu și Mircea Barzuca.
Invitata specială a serii este actrița Maia Morgenstern, care va recita din opera Margaretei Sterian. Expoziția găzduită de MNLR în perioada 3-20 mai, la sediul din Calea Griviței 64-66, reunește 55 de portrete realizate de artista Margareta Sterian, portrete ale unor poeți incluși în Antologia poeților tineri, lucrare realizată de Zaharia Stancu în 1934, la Fundația pentru Literatură și Artă Regele Carol al II-lea și reeditată, în 2009, de către Fundația Națională pentru Știință și Artă, cu prefață de Eugen Simion și postfață de Ion Pillat. Ca scriitor, Margareta Sterian (1897 – 1992) a debutat în 1945 în culegerea Poezii.
În lunga sa carieră, a tradus opere semnificative ale literaturii universale aparținând unor scriitori sau poeți ca Walt Whitman, T.S. Elliot sau Edgar Allen Poe.
Intrarea este liberă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News