În toate culturile şi religiile lumii există credinţa conform căreia, după moartea fizică a trupului, sufletul porneşte într-o călătorie eternă. 

Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au străduit să descifreze taina vieţii de după moarte, ce se petrece dincolo de această graniţă? Tanatologii, savanţii care se ocupă cu cercetarea condiţiilor, cauzelor şi naturii decesului, afirmă că moartea este un proces ireversibil. Cu toate acestea, există cazuri, şi nu puţine, de oameni care au înviat. Recent, studii din domeniul medicinei au demonstrat faptul că trezirea morţilor la viaţă ar putea fi posibilă! 

Experienţa lui Jung

"Deci, suspinând, iarăşi, Iisus, întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: «Ridicaţi piatra!». ... Şi zicând aces­tea, a strigat cu glas mare: «Lazăre, vino afa­ră!». Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu ma­hramă. Iisus le-a zis: «Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă»." (Evanghelia după Ioan, Capitolul 11).

Orice creştin cunoaşte povestea biblică din Noul Testament a învierii lui Lazăr de către Iisus Christos. Dar oare minunea învierii lui Lazăr este un miracol ce nu poate fi pătruns cu mintea umană, este o simplă "poveste", un mit inventat de Biserică, pentru a aduce oamenii mai aproape de credinţă, sau învierea din morţi este o realitate posibilă? Şi dacă, totuşi, po­vestea nu este decât o poveste, cum se explică faptul că în toată lumea există mii de cazuri de oameni care au murit şi au înviat, după ce toate funcţiile lor vitale încetaseră? Cum de oameni din culturi şi religii di­fe­rite, care au trăit experienţa morţii clinice, au povestit aproape aceleaşi lucruri, pe­tre­cute în aceeaşi ordine? Cum de oa­me­nii care au trecut graniţa dintre viaţă şi moar­te sus­ţin cu tărie că sufletul este viu şi nemuritor?

Mai toată lumea a auzit de Carl Gus­tav Jung, celebrul psiholog şi psihiatru elveţian, fondator al psihologiei analitice (a fost preşedintele Centrului de Cercetare pentru psihologie aplicată, autor a nu­meroase studii de o valoare excepţională) dar nu toată lumea ştie că acest om a supravieţuit morţii! În anul 1944, Jung a căzut şi şi-a rupt piciorul, în acelaşi mo­ment suferind şi un atac de cord. Expe­rienţa sa uluitoare în viaţa de dincolo de moarte este relatată în cartea sa auto­bio­grafică "Amintiri, vise, reflecţii".

La început, s-a simţit ca şi cum ar fi plutit în spaţiul cosmic. În depărtare, sub el, se vedea Pământul albastru, cu mări, con­tinente, de­şerturi şi munţi. Apoi, lângă el, de asemenea plu­tind, a zărit un bloc i­mens de granit, care îi amintea de Templul Dintelui de pe insula Ceylon, pe care îl vizitase. Psihiatrul a avut simţământul foarte puternic că în acest templu poate obţine toate răspunsurile cu privire la soartă, la scopul şi sensul vieţii. Dar tot atunci, Jung a mai avut o viziune.

"De jos, dinspre Europa, se ridica o imagine. Era medicul meu - sau, mai curând, imaginea lui - încadrat de un lanţ de aur sau de o cunună aurită de lauri. Am realizat imediat: «Iată, ăsta-i medicul meu care m-a tratat»." Între cei doi a avut loc un soi de dialog tacit. Se pare că medicul fusese trimis să îl aducă înapoi la viaţă, căci celebrul psihiatru încă nu avea dreptul de a părăsi Pământul. Imediat după conştientizarea acestui mesaj, întreaga imagine a dispărut. După "trezire", Jung a căzut într-o depresie grea. Nu putea mânca nimic şi do­rinţa de a mai trăi îi dispăruse complet.

După în­toarcerea din morţi, se simţea ca un prizonier într-o închisoare. Pe de altă parte, întoar­cerea trupului său la viaţă i-a adus psihiatrului şi o abilitate deosebită: aceea a premoniţiei. Jung a înţeles văzându-l pe me­dicul său în lumea de dincolo, că acesta îşi închisese "cercul" vieţii pe pământ. A rea­li­zat în cel mai clar mod că medicul său avea să moară cât de curând. Dar, deşi a încercat să-l prevină de tragedia ce avea să se petreacă, Jung nu a reuşit să-i împiedice sfârşitul, aşa cum şi-ar fi dorit. În scurt timp, premoniţia lui s-a îndeplinit: medicul s-a îmbol­năvit brusc şi în câteva zile a decedat. După experienţa morţii clinice, Jung s-a schimbat covâr­şitor. Noile stări, presimţiri şi senzaţii care s-au născut în el, odată cu revenirea la viaţă, l-au marcat atât de profund, încât, pentru a le putea face faţă, psihiatrul s-a cufundat cu totul în munca sa de cer­ce­tare. În­cepând cu acel an, C. G. Jung a început să-şi scrie cele mai faimoase cărţi!

Călătorii în lumea de dincolo

Despre fenomenul de decorporalizare, de ieşire din trup a sufletului, a început să se vorbească în mod intens în cercurile ştiinţifice în anii '20 ai secolului trecut. Acest fapt s-a petrecut ca rezultat al progre­selor medicinii, doctorii reuşind să resusciteze tot mai mulţi pacienţi aflaţi la graniţa cu moartea. Interesant este faptul că toţi aceşti oameni au avut "viziuni" aproape identice! Majoritatea celor care au trecut prin ex­perienţa morţii clinice au asociat aceas­tă stare cu o călătorie fabuloasă. Aproape toţi au mărturisit că au avut viziunea unui tunel semi-întunecat, la capătul căruia se putea vedea o lumină strălucitoare, pe care toţi o percepeau ca fiind o energie extrem de pu­ternică şi de pozitivă.

Cei care cred în Dumnezeu şi în Viaţa de Apoi sunt con­vinşi că acea lumină stră­bate de la porţile Raiului, unde începe via­ţa viitoare, cea veşnică. Oamenii de ştiinţă, însă, explică împrejurarea mult mai pragmatic. Din punctul lor de vedere, moartea clinică este un fenomen fizio­logic, biologic şi psihologic. De pildă, potrivit oamenilor de ştiinţă, lumina strălucitoare din tunel pe care o văd oamenii este cauzată de variaţia foarte puternică a tensiunii ar­teriale. Toate acestea, însă, nu sunt decât ipoteze.

Înviată, după trei zile

Alexei Pohabov, un vestit cercetător rus în domeniul paranormalului, şi-a dedicat întreaga activitate cercetării vieţii de după moarte: unde merg sufletele, în aşteptarea "marii judecăţi"? După ce a experimentat el însuşi moar­tea clinică, susţine cu tărie că sufletul există şi după moarte, că el porneşte într-o călătorie spre alte dimensiuni. "Sufletul este un fel de matrice care tot timpul renaşte. Moar­tea cli­ni­că este, de fapt, un somn în care nu se poate controla nimic. Oamenii credincioşi sunt convinşi că sufletul lor după moarte se duce în Rai sau în iad, în funcţie de viaţa pe care au trăit-o pe Pământ. Dar oare nu cumva Raiul şi iadul sunt nişte lumi paralele? Poate că Raiul este o lume cu o frec­venţă înaltă, iadul una cu o frecvenţă joasă, iar lumea pământeană este una de mij­loc, între cele de sus şi cele de jos. Pentru a înţelege ideea, gândiţi-vă la gama de frec­venţă a sunetului. Să nime­reşti în oricare dintre aceste lumi este, probabil, aleatoriu, nicidecum în funcţie de pă­catele săvârşite în viaţa de muritor", afirma Pohabov în­tr-un interviu acordat ziarului "Pravda".

În anul 1964, întreaga presă din regiunea Altaiului, nordul îndepărtat al Rusiei, vuia despre un caz miraculos: o femeie de 40 de ani, din ora­şul Barnaul, murise şi înviase după trei zile! Klavdia Us­tiuja­nina era o femeie simplă, ce avusese parte de o viaţă chi­nui­tă. În anul în care a împlinit vârsta de 40 de ani, fe­meia a fost lovită de o altă pedeapsă: i s-a pus un diagnostic crud - cancer avansat la pancreas. Medicii nu îi dădeau şanse mari de supravieţuire, însă Izrael Isaevici Neimark, un renumit medic chirurg şi un om ex­cepţional, nu s-a lăsat "intimidat" de această afec­ţiune ucigătoare şi a hotărât ca pacienta să fie operată imediat, convocând pentru intervenţie câţiva colegi chirurgi cu o vastă experienţă. Când au deschis însă abdomenul pa­cientei, doctorii au realizat că femeia era un cadavru ambulant: toate organele interne erau "mâncate" de cancer.

În timpul intervenţiei chirur­gicale, inima pacientei s-a oprit şi, cu toate eforturile, medicii nu au mai reuşit să o aducă la viaţă. Pro­fesorul Neimark şi-a şters fruntea cuprinsă de sudoare şi a şoptit, stors de vlagă, înfrânt într-o bătălie ne­dreaptă: "Scoateţi de aici cadavrul!" Trupul neînsu­fleţit a fost dus la morga spitalului, unde a stat timp de trei zile, până ce rudele au venit să îl ridice pentru înmormântare. Şi atunci, s-a întâmplat incredibilul: infirmierii au constatat că femeia dă semne de viaţă. Sub privirile lor îngrozite, Klavdia a început să se mişte, a deschis ochii şi gura ei se străduia să articuleze ceva. Întreg spitalul s-a alertat şi medicii au demarat operaţiunea de resus­citare.

Aşa ceva era de-a dreptul un miracol! Nu se mai pomenise ca un om să zacă timp de trei zile la morgă şi apoi să se în­toarcă la viaţă! După ce Klavdia şi-a revenit complet în simţiri, a povestit tot ceea ce se petrecuse cu ea în timpul morţii. Mărturia ei a uluit atât familia, cât şi întreaga echipă de medici ai spitalului. "Când am murit, nu am simţit cum sufletul mi-a ieşit din trup, dar deodată, mi-am văzut corpul întins pe masa de operaţie. Ştiam că am murit şi asta nu mi-a trezit nicio emoţie, de parcă aş fi văzut un obiect oarecare şi nu trupul meu. Vedeam şi auzeam cum medicii se străduiesc din răsputeri să mă readucă în simţiri. Dintr-odată, m-am trezit într-o altă lume, unde nu existau nici case, nici oameni, nici animale, nimic din ceea ce mi-era familiar. O alee se întindea de-a lungul unui câmp cu iarbă de un verde crud, o alee nici largă, nici îngustă, al cărei capăt se pierdea în zare. Soare nu se vedea, însă totul era invadat de o lumină splendidă. Simţeam că nu sunt pe Pământ şi am fost cuprinsă de dorinţa covâr­şi­toare de a desco­peri unde mă aflu. În stânga mea se ve­dea o poartă imensă, strălucind ca un soare or­bitor, ce-mi amintea de poarta bisericii de la mine din localitate. Când am întors privirea în dreapta, am văzut cum spre mine se îndreaptă o femeie înaltă, cu capul acoperit, cu o ţinută sobră, purtând o robă lungă, ca o haină monahală. Când picioarele ei atingeau pământul, iarba se unduia sub greutatea paşilor, însă când talpa se ridica, firele ierbii stăteau drepte, ca şi cum nimic nu le strivise. Acum ştiu că femeia aceea era îngerul meu păzitor. Ajungând în dreptul meu, a rostit deodată: «Doamne, unde o trimitem pe femeia aceasta?». O voce tunătoare, dar blândă, a umplut ae­rul: «Trebuie trimisă înapoi! Timpul ei nu a sosit încă!». Apoi, m-am trezit în trupul meu, la morgă."

Dar miracolul nu se încheiase aici! Se pare că, în timpul morţii sale clinice, femeia se vindecase complet de cancer! Drept dovadă a rămas raportul complet al medicului care a tratat-o şi a operat-o, al profesorului Neimark, document ce a ieşit din nou la iveală după prăbuşirea comunismului, când o parte din dosarele KGB-ului au fost desecretizate şi făcute publice.

Citește și: 7 lucruri care ți se întâmplă când mori

Sufletul cântăreşte 21 de grame

În anul 1906, medicul american Duncan MacDougall, în urma unui experiment neobişnuit, a reuşit să demonstreze că sufletul există şi că se desprinde de trup după moarte. Cu ajutorul unui pat special, care era totodată şi un cântar foarte sensibil, ce reuşea să măsoare chiar şi un gram, americanul a dovedit lumii întregi că sufletul cântăreşte aproxi­mativ 21 de grame! Rezultatele experimentelor sale au fost publicate la vremea respectivă în revista şti­inţifică "American Medicine": "În primul meu stu­diu, am luat ca subiecţi bolnavi de tuberculoză în sta­diu terminal. Această afecţiune mi s-a părut cea mai potrivită pentru experimentul meu, căci moartea cauzată de această boală nu este însoţită de spasme mus­culare necontrolate care ar putea afecta mă­su­rarea exactă a greutăţii trupului muribundului, îna­inte şi după momentul decesului", afirma profesorul MacDougall.

După mai multe ore de monitorizare constantă a şase pacienţi aflaţi la limita morţii, bolnavii au decedat brusc şi, la fel de brusc, acul cântarului s-a mişcat, arătând o pierdere în greutate a cadavrelor de 21 de grame. Pierderea subită în greutate nu poate fi cauzată nici de evaporarea apei din organism prin transpiraţie, acest proces producându-se lent, şi nici de mişcarea organelor interne în momentul morţii, care ar putea exercita, de asemenea, un efect asupra greutăţii corporale. "Rezultatele de netăgăduit ale experimentelor efectuate cu participarea pacienţilor muribunzi demonstrează, în mod cert, că în mo­men­tul morţii, greutatea corporală scade brusc, din mo­tive ce nu pot fi explicate ştiinţific. Oare, nu cumva această pierdere în greutate a trupului nu reprezintă decât ieşirea sufletului din organism? Noi credem că da! Potrivit ipotezei noastre, sufletul părăseşte trupul omului care moare! Şi acest suflet cântăreşte 21 de grame!", a concluzionat Duncan MacDougall.

Copilul care moare şi învie când vrea

De multe ori, moartea clinică acţionează asupra omului ca un catalizator, provocând într-o per­soa­nă absolut obişnuită trans­formări fenomenale. Există multe cazuri de oameni care au trecut prin experienţa morţii clinice şi, odată readuşi la viaţă, au descoperit în ei abilităţi pe care nu le deţineau, capacităţi su­pra­naturale, paranormale, cum ar fi telepatia, darul premoniţiei sau al clarviziunii.

Wolf Messing este un om-legendă, cel mai mare telepat şi hipnotizator al secolului al XX-lea, un medium extraordinar! Capacităţile sale fenomenale au fost studiate de savanţi din întreaga lume, despre el s-au scris sute de cărţi si s-au turnat zeci de filme, dar puţini sunt cei care ştiu cum a dobândit Wolf Messing aceste superputeri. Pe vremea când avea 11 ani şi nu era decât un băieţel sărman, care îşi câştiga traiul lustruind pantofii trecătorilor, a leşinat, pră­bu­şindu-se de foame pe caldarâm. A fost dus de îndată la spital, dar medicii nu au reuşit decât să constate moartea. Băieţelul nu mai avea puls, inima sa nu mai bătea deloc.

A doua zi, însă, unul dintre studenţi a constatat, absolut întâmplător, că inima micuţului pacient reîncepuse să bată. După o lună de la moartea sa clinică, fostul lustragiu devenise o celebritate a Berlinului. La circul oraşului, sub privirile a sute de oameni, băiatul-minune îşi oprea singur bătăile inimii, inducându-şi starea de catalepsie, asemănă­toare morţii, în care reuşea să rămână minute în şir! Ce se întâmplase oare cu Wolf Messing în lumea morţilor, şi de unde se născuseră în el asemenea capacităţi senzaţio­na­le?! Conform unor teo­rii, aceste abilităţi sunt de fapt prezente în om încă de la naştere, însă ele se dezvăluie abia du­pă ce individul sufe­ră o trau­mă gravă, după ce or­ganismul său este supus unui şoc violent. Alţii sus­ţin că în creie­rul u­man apar modifi­cări esen­ţiale, ca rezul­tat al experienţei morţii cli­ni­ce. Oricare ar fi ex­pli­caţia, este cert că există oameni care, du­pă ce s-au întors din morţi, au căpătat puteri nebănuite.

Nikolai Gogol

Dacă astăzi a fi "îngropat de viu" este mai mult un subiect de romane fantastice, în urmă cu doar o sută de ani, cazurile celor socotiţi morţi şi apoi aruncaţi în groapă de vii, dintr-o eroare, erau mult mai dese decât ne imaginăm! Se pare că aşa a fost şi în cazul scri­itorului rus Nikolai Gogol, celebru pentru ro­ma­nul "Suflete moarte". În 1839, marele prozator s-a îm­bolnăvit de encefalită malarică, boală care îi pro­voca leşinuri periodice, urmate de un somn prelung. Din cauza acestor simptome, Gogol a ajuns să fie urmărit de o obsesie chinuitoare: aceea că va cădea într-un somn letargic şi va fi îngropat de viu.

Go­gol a murit în martie, 1852, şi a fost înmormântat du­pă cum şi-a dorit, în pământul unei mânăstiri, cea a Sfântului Daniil, din Moscova. La mijlocul vea­cului trecut, când mânăstirea a fost închisă de re­gimul sovietic, osemintele sale au fost deshumate pentru a fi re­în­humate în cimitirul Novodevicii. Spre groaza gro­parilor care i-au scos la iveală rămăşiţele, craniul scriitorului era răsucit în mod straniu, într-o parte, şi fragmente din sicriul din lemn păreau a fi zgâriate, ca şi cum cineva din interior se străduise, în chinuri inimaginabile, să des­chidă cufărul mortuar.

Medicul care ar putea învia morţii

Datorită pro­gre­selor revoluţionare din domeniul ştiinţei re­suscitării, realizate cu precădere în ultimii 20 de ani, se pare că moartea nu mai este un proces ireversibil! Con­form studiilor re­cente, omul poate fi readus la viaţă chiar la mai multe ore după ce inima sa a încetat sa bată şi creierul nu a mai avut activitate.

Sam Parnia este me­dic specialist în res­uscitare, la Spitalul Universitar "Stony Brook" din New York, Statele Unite. Cei care suferă un atac de cord şi sunt duşi la spitalul unde lucrează doc­torul Parnia au şanse în proporţie de 33% să fie readuşi la viaţă. În medie, în alte spitale americane, aceste şanse sunt mult mai mici, de aproximativ 18%, iar în cele din Europa, posibilitatea de resuscitare este şi mai mică, de 16%. Până de curând, me­dicii erau convinşi că, după 20 de minute de la ultimele bătăi ale inimii, creierul este ireversibil afectat şi organismul uman nu mai poate fi readus la viaţă.

Conform teoriei lui Sam Parnia, dacă pacientului i se face la timp o anumită resuscitare, în nişte momente-cheie, apli­cân­du-i-se pe piept apăsări de o anumită forţă, el poate fi re­înviat.

În cartea sa "Erasing Death" ("Anihilând moartea"), publicată în februarie anul trecut, spe­cia­listul în resuscitare susţine că, după ce moartea se ins­talează, teoretic, şi creierul nu mai primeşte can­titatea necesară de oxigen pentru funcţionare, acesta nu este afectat imediat, ci, în anumite condiţii, poate intra într-un fel de proces de "hibernare", o moda­litate prin care organismul se apără împotriva morţii.

"Desigur, atunci când organismul este profund afec­tat de o boală cum este cancerul sau suferă un trau­matism grav, este imposibil ca omul să fie readus la viaţă. Dar dacă omul a suferit un atac de cord, s-a îne­cat sau s-a sufocat, acesta poate fi readus dintre cei morţi, chiar după mai mult timp!", susţine Sam Parnia.
În medicina contemporană, deja se cunosc foarte multe lucruri despre procesul somnului letargic, despre comă sau despre fenomenul morţii clinice, dar încă rămâne un mister ce se petrece cu sufletul omului după trecerea lui în nefiinţă.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News