În cadrul ședinței de Guvern premierul Viorica Dăncilă a vorbit și despre economia țării, dar și despre investițiile străine directe, aflate la cel mai ridicat nivel din ultimii ani.
”Veștile din economie sunt foarte bune. În primele șapte luni ale anului, investițiile directe străine au înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani și o creștere cu 22,3% față de perioada similară a anului trecut. De asemenea, România este pe locul trei în ierarhia țărilor cu cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală și de Est. Aceste date ne arată că economia României este pe un trend ascendent care trebuie susținut și încurajat de Guvern, iar diplomația economică are un rol foarte important”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă se pregătește de o vizită în SUA
"Am convocat astăzi a doua ședință de Guvern din această săptămână pentru a adopta proiectele pregătite deja de ministere având în vedere că săptămâna viitoare voi conduce delegația guvernamentală într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Vrem să ne asigurăm că lucrurile se derulează normal, că proiectele guvernamentale sunt puse în aplicare fără întârziere, dar în același timp acționăm pentru stimularea și atragerea investițiilor", a precizat premierul Viorica Dăncilă.
Premierul Viorica Dăncilă va pleca duminică într-o vizită oficială în Statele Unite al Americii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand