Investiție de 7 milioane de euro într-un bazin de înot din România
7 milioane de euro vor fi investite pentru reabilitarea bazinului de înot din Drobeta Turnu Severin. Bazinul va oferi tinerilor posibilitatea unui acces gratuit la competițiile sportive de performanță sau la antrenamentele desfășurate pentru concursuri naționale și internaționale.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, pentru a beneficia de banii respectivi administraţia publică judeţeană a predat amplasamentul bazinului de înot către Compania Naţională de Investiţii care, la sfârşitul următorilor doi ani, îl va reintroduce în circuitul public al judeţului Mehedinţi, informează Agerpres.
"Acesta va fi dotat şi utilat la standarde naţionale. El va oferi posibilitatea tinerilor să aibă acces gratuit la competiţii sportive de performanţă sau la antrenamente în vederea participării lor la diferite concursuri naţionale şi internaţionale. Noi vom cofinanţa proiectul cu aproximativ 85 milioane euro", a precizat Georgescu.
Bazinul de înot din Drobeta Turnu Severin a fost inaugurat în anul 1979. Din cauza degradării avansate a acestuia, în 2009 activitatea sportivă a fost sistată.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News