Invazie de mistreți la Roma. Zeci de godaci fac incursiuni la benzinării, pe trotuare și în parcuri / FOTO
Capitala Italiei este invadată de mistreți. Politicienii din zonă dau vina unii pe alții din cauza problemei.
În timp ce mistreții fac incursiuni tot mai îndrăznețe în Capitala Italiei, politicienii nu știu ce măsuri să ia pentru a combate invazia. Primarul Romei a lansat acțiuni legale împotriva regiunii înconjurătoare Lazio, acuzând oficialii regionali că nu au controlat numărul de mistreți din mediul rural.
Virginia Raggi spune că oficialii regionali nu fac suficient pentru a face față primejdiei porcine, cu rezultatul că mistreții sunt văzuți în mod regulat mâncând din grămezi de gunoi, plimbându-se pe marginea drumurilor și făcând incursiuni în stațiile de autobuz.
„Prezența imensă și necontrolată” a mistrețului la Roma a fost rezultatul eșecului guvernului regional de a pune în aplicare „un plan de management eficient”, a spus ea.
???????? La sindaca di #Roma, #VirginiaRaggi, ha presentato oggi un esposto in Procura contro la Regione Lazio in relazione alla gestione dei #cinghiali nelle aree urbane "ricadenti nel territorio di Roma Capitale" pic.twitter.com/4f2ZsuqmGT
— RTL 102.5 (@rtl1025) September 1, 2021
Joi, o turmă de mistreți a provocat panică în rândul cumpărătorilor de lângă o piață aglomerată din nordul orașului.
Totuși, criticii Virginiei Raggi, care este primar de cinci ani, spun că este parțial vinovată de invazia de mistreți din cauza eșecului ei de a rezolva criza de gunoi a orașului. Potrivit acestora, coșurile de gunoi devin tot mai pline și deșeurile pot deveni o atracție pentru mistreți. Aceștia o acuză că a încercat să obțină puncte politice înainte de alegerile municipale din Roma din octombrie, când speră să fie realeasă.
Ipotesi di inadempienza della Regione per la "presenza massiccia e incontrollata dei cinghiali" #Raggi #regionelazio #cinghiali https://t.co/4Ykm5omvyo
— Rainews (@RaiNews) September 1, 2021
Virginia Raggi este din mișcarea populistă Cinci Stele, în timp ce guvernul regional din Lazio este condus de Partidul Democrat de centru-stânga.
„Primarul nu a făcut nimic în legătură cu problema foarte gravă a invaziei mistrețului în ultimii cinci ani”, a spus Michele Anzaldi de la Italia Viva, un alt partid de centru-stânga.
@nzingaretti @RegioneLazio
— Elvira Zollerano (@elvirazollerano) August 31, 2021
A Monte Mario siamo disperati per la situazione #cinghiali, a tutte le ore e in qualsiasi strada del quartiere. A chi possiamo rivolgerci per risolvere la situazione? Grazie pic.twitter.com/HAwx642toh
Fermierii din toată Italia au protestat în afara parlamentului din Roma în iulie, spunând că se află în mijlocul unei „urgențe”, din cauza faptului că mistreții distrug recolte în valoare de milioane de euro. Aceștia au avut pancarte pe care scria „Semănăm, mistrețul seceră” și „Ne vom apăra pământul”.
De asemenea, există frecvente accidente între mașini și turme de mistreți care traversează drumuri și autostrăzi. Numărul de accidente auto provocate de animale sălbatice pe drumurile de țară italiene a crescut cu 81% în ultimii 10 ani, potrivit unei asociații, notează Telegraph.co.uk.
Italia: Mistreții au tâlhărit o femeie lângă Roma / VIDEO
Conform The Guardian, imaginile cu grupul de mistreți au fost filmate în apropierea capitalei Italiei. Animalele sălbatice i-au furat femeii cumpărăturile, readucând în dezbatere publică problema animalelor care circulă pe străzile orașelor din țara mediteraneeană.
În videoclipul postat joi se vede cum mistreții se apropie de o femeie, în parcare, încolțind-o. Totul se întâmplă în Le Rughe, la 20 de kilometri de capitala Roma. Animalele, patru adulți și doi purcei, o urmăresc pe femeie, iar aceasta încearcă în zadar să le țină la distanță. În timp ce puii mănâncă conținutul plaselor de cumpărături în parcare, ceilalți iau ce apucă și fug. „Nu-mi dau crezare ochilor!”, comentează autorul filmării (vezi imaginile AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News