Învăţători, ore limba română. Pirtea: Mare nedreptate făcută învățătorilor
Marinel Pirtea acuză că o ordonanţă recent adoptată de Guvern "pune pe jar învăţământul românesc".
O ordonanță de guvern cel puțin dubioasă, dacă nu chiar irațională, pune din nou pe jar învățământul românesc. Ordonanța nr. 9/2018, intrată în vigoare în 31 august, aduce limitări majore în ceea ce privește susținerea orelor de limbă și literatură română la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, se arată într-un comunicat transmis de Marilen Pirtea, Coordonatorul Comisiei pentru Educație a PNL.
Conform actului, „în învățământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităților naționale, orele de Limba și literatura română prevăzute în planurile de învățământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate”.
"Mare nedreptate făcută învățătorilor"
„Este o mare nedreptate făcută învățătorilor, cărora li se restrânge dreptul la muncă, dar și copiilor din clasele I-IV cu predare în limbile minorităților, asupra cărora se vor răsfrânge efectele negative ale noii prevederi”, spune Coordonatorul Comisiei pentru Educație a PNL, deputatul Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei Deputaților. Primele semne din teritoriu au început să apară. Învățătorii de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara au intrat în grevă japoneză, nemulțumiți de limitările introduse prin ordonanța în cauză. De asemenea, Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a solicitat public revocarea ordonanței.
„Intrată în vigoare cu doar 10 zile înainte de începerea anului școlar, prevederea va genera dificultăți majore în asigurarea de personal potrivit predării la clasele primare. Este o măsură abuzivă și nu va conduce la o creștere a calității actului educațional, ci va crea turbulențe în procesul de predare-învățare, cu un disconfort important în rândul elevilor. Solicit Guvernului remedierea fără întârziere a situației. În plus, consider că sunt necesare scuze publice față de toți învățătorii afectați de noua prevedere”, subliniază Marilen Pirtea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News