Data publicării:

Inundaţiile au făcut victime. 17 persoane au murit

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ploile torenţiale au provocat inundaţii soldate cu 17 morţi în provinciile Faryab (nord) şi Herat (vest) din Afganistan, au anunţat sâmbătă autorităţile afgane, transmite DPA.

Corpurile a zece persoane au fost găsite în diferite părţi ale provinciei Faryab, iar alte două persoane sunt date dispărute în această zonă din nordul Afganistanului.

Inundaţiile au provocat şi importante pagube financiare, suprafeţe importante de teren fiind acoperite de apele care au distrus şi mai multe locuinţe şi magazine. Peste 2000 de animale domestice au murit.

Locuitorii din zonă au nevoie urgentă de ajutoare umanitare.

În provincia Herat, cel puţin şapte persoane au murit din cauza inundaţiilor care au afectat aproape toate districtele provinciei. În ajutorul oamenilor au intervenit efective militare şi civile.

Inundaţiile au afectat peste 122.000 de persoane din 14 provincii afgane în cursul lunii martie, conform Biroului ONU pentru Coordonarea Asistenţei Umanitare (OCHA).

Ploile torenţiale şi inundaţiile pe care le provoacă ucid zeci de oameni şi distrug sute de locuinţe în fiecare an în Afganistan, mai notează DPA

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel