Data publicării:

Întreg municipiul Constanța rămâne fără apă caldă timp de două săptămâni

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Skitterphoto)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Skitterphoto)

Municipiul Constanța va rămâne fără apă caldă pentru două săptămâni.

Furnizarea apei calde va fi întreruptă în perioada 16 - 31 august în municipiul Constanţa pentru lucrări la reţeaua de transport a agentului termic, informează, joi, Primăria Constanţa.

"Având în vedere că în această perioadă, în scopul pregătirii sistemului de termoficare pentru sezonul rece, se impune executarea unor lucrări de întreţinere şi reparaţii a instalaţiilor de producere a energiei termice din CET Palas şi a celor de transport şi distribuţie aflate în administrarea Termoficare Constanţa SRL fiind totodată necesare opriri tehnologice solicitate de constructor pentru derularea programului de investiţii de modernizare a reţelei de transport a agentului termic primar, vă informăm că în perioada 16.08.2022-31.08.2022 va fi oprită furnizarea apei calde de consum în municipiul Constanţa", se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa.

Lucrările la sistemul de termoficare sunt necesare în această perioadă

Conform sursei citate, lucrările la sistemul de termoficare reprezintă investiţii necesare pentru modernizarea sistemului de termoficare.

"Vă asigurăm că toate eforturile depuse de municipalitate împreună cu cei doi operatori locali de termoficare sunt îndreptate în direcţia realizării unui sistem performant de alimentare centralizată cu energie termică, care să asigure constănţenilor confortul termic dorit, la un preţ accesibil şi cu un impact minim asupra mediului, ca efect al proiectelor de investiţii în curs de derulare şi de performanţa noilor tehnologii din domeniu", se mai arată în comunicatul Primăriei Constanţa. 

În judeţul Alba, spre exemplu, societatea care furnizează apă în sistem centralizat a anunţat întreruperi în alimentarea abonaţilor din mai multe localităţi.

Din cauza secetei prelungite, resursele din rezervoarele de înmagazinare se epuizează repede şi este necesară refacerea periodică a acestora.

În oraşul Abrud şi în alte şapte comune va fi apă la robinet doar noaptea, iar în alte localităţi câteva ore dimineaţa şi seara. Patru localităţi din judeţul Braşov sunt în aceeaşi situaţie.

Locuitorii de acolo primesc apă doar în timpul zilei, între orele 6:00-20:00, iar specialiştii nu au veşti bune nici pentru perioada următoare.

Ne aşteaptă o nouă săptămână caniculară şi fără ploi, până joi cel puţin cea mai mare parte a ţării este sub atenţionări cod galben şi portocaliu de căldură excesivă. Astăzi sunt anunţate din nou temperaturii maxime de până la 40 de grade, în special în regiunile vestice şi sudice, scrie Rador. Citește mai multe AICI

Iașiul rămâne fără apă

Seceta provoacă mari probleme în județul Iași. Temperaturile foarte ridicate au condus la o creștere a consumului de apă care a determinat apariția unor sincope în asigurarea serviciului de alimentare cu apă, scrie Ziarul de Iași.

”Am convocat astăzi o întâlnire cu reprezentanții ApaVital, Consiliul Județean, Apele Române, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Direcția pentru Agricultură, ARACIS pentru a discuta despre situația alimentării cu apă potabilă în județul Iași. Prioritatea noastră trebuie să fie asigurarea apei către populație, mai ales în condiții de temperaturi ridicate. Este și o situație de sănătate publică. La fel de adevărat însă este că sunt mari probleme cauzate de secetă în ceea ce privește cantitatea de apă disponibilă. În 17 unități administrativ-teritoriale din județ existau astăzi restricții în alimentare. Datele sunt actualizate periodic pe site-ul ApaVital. O situație deosebită se întâlnește în zona Bivolari, unde sursa de apă este în județul Botoșani și operatorul din județul vecin a comunicat ca poate livra apă doar din două în două zile”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. Citește continuarea AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel