Data publicării:

Intră România în Schengen în 2023? Chirieac spune că nu se vor cere daune Vienei. "Ne-am inflamat românește, o zi"

Autor: Dan Carp | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto pexels
foto pexels

Bogdan Chirieac se arată sceptic în privința aderării României la Schengen în acest an. Analistul spune că Austria ar trebui să plătească daune României, dar orice culoare politică ar ajunge să aibă guvernul țării, aceste daune nu vor fi cerute niciodată. 

Chirieac a fost întrebat la Antena 3 despre posibilitatea ca România să intre în Schengen în acest an, în contextul in care în această săptămână, Parlamentul European a votat o rezoluție în acest sens. De asemenea, Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a avut, vineri, o convorbire la telefon cu omologul suedez, Tobias Billstrom, context în care cel din urmă a reconfirmat sprijinul ţării sale pentru aderarea României la Schengen, 

"Eu sunt pesimist, să știți. Singurul care poate face ceva și nu face este președintele Klaus Iohannis. Nu am nici un fel de îndoială că Spania dorește România în spațiul Schengen și va face tot ce este posibil ca să ducă aderarea la bun sfârșit. Suedia nici n-a pus pe ordinea de zi problema aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. Domnul Iohannis, într-o limba germană faină, este singurul care poate vorbi cu cancelarul Nehammer ca să-l facă să se răzgândească. Cred că a încercat, dar foarte 'subțire' așa... Ați văzut reacția României, după refuzul Austriei, românește așa: întâi ne-am inflamat cam o zi, apoi am dat năvală la OMV ca să alimentăm mașinile. Problema nu este tehnică. Onorabila Comisie Europeană și onorabilele comisii de inspecție, inclusiv cea olandeză, separată, au stabilit că România îndeplinește criteriile tehnice. Ce să mai faci acolo? La Justiție, la Afaceri Interne au spus că domle', nu sunteți perfecți, dar sunteți la fel de buni cum e și Austria. În momentul acela, decizia este strict politică și poți să intri în zona aceasta de dat în judecată, așa cum înțeleg că a făcut colegul doamnei Grapini, europarlamentarul Eugen Tomac. Dacă obținem într-un an sau doi o decizie de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, pe această problemă că Austria a încălcat tratatul de constituire a Uniunii Europene și a încălcat drepturile, atunci poate fi obligată să schimbe votul și să deschidă calea pentru cererea de penalități a Austriei, lucru pe care nici un guvern al României, să nu ne băgăm degetul în ochi, nu-l va face. Pierdem două miliarde de euro pe an pentru că nu suntem în Schengen. Austria ar trebui să plătească daune, dar nu vom cere pentru că nu am cerut niciodată, nici în cazul OMV, nici în alte cazuri," a spus Bogdan Chirieac la Antena 3. 

Rezoluția votată marți de europarlamentari 

Parlamentarii europeni au emis o solicitare către Consiliul UE pentru aprobarea intrării României și Bulgariei în Spațiul Schengen până la sfârșitul anului 2023. Rezoluția a fost adoptată marți, cu o majoritate covârșitoare de 25 de voturi pentru, 0 voturi împotrivă și 0 abțineri.

Comisia pentru petiții din Parlamentul European a înaintat această cerere, susținând că ambele țări și-au îndeplinit deja cerințele necesare pentru a fi admise în Spațiul Schengen. Parlamentarii regretă decizia luată în data de 8 decembrie 2022 de a respinge aderarea celor două state "fără a prezenta nicio justificare juridică legată de criteriile de aderare".

Faptul că România și Bulgaria rămân în afara zonei de călătorie fără vize reprezintă o povară semnificativă atât pentru societate, cât și pentru economiile acestor țări, subliniază europarlamentarii.

Aceștia afirmă că cetățenii bulgari și români se confruntă cu discriminare, având de înfruntat întârzieri, obstacole birocratice și costuri suplimentare atunci când călătoresc sau desfășoară afaceri în străinătate, în comparație cu cetățenii din statele membre Schengen. Rezoluția mai subliniază că timpul de așteptare la punctele de trecere a frontierei pentru români și bulgari poate dura de la câteva ore până la zile întregi, în contrast cu cele 10 minute necesare pentru trecerea frontierelor interne, ceea ce afectează și condițiile de muncă ale șoferilor de camioane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel