Data publicării:
ÎNTOARCEREA românilor din Diaspora. Alexander Hausvater: O imigrație care nu își face datoria
Milioane de români au plecat să muncească în străinătate. Nutrim speranța că odată și odată, ei se vor întoarce, dar acest lucru nu știm dacă este posibil.
Marele regizor Alexander Hausvater care a plecat din România în 1959, împreună cu familia, a absolvit cursurile Universității din Tel Aviv și s-a întors în țara noastră în 1990, a spus, la interviurile DC News, care este problema reală.
Alexander Hausvater a zis că vorbim despre o imigrație care nu își face datoria morală, care nu și-a asumat responsabilitatea față de România.
"Sunt oameni care au fugit de aici"
"Sunt patru milioane de români în Diaspora și vor fi și mai mulți. Sunt oameni care au fugit de aici, ei nu s-au dus acolo. Este o imigrație care nu își face datoria morală, care nu și-a asumat responsabilitatea față de această țară. Responsabilitatea față de această țară, ca imigrant, nu este să te întorci înapoi. Imigrantul italian, grec, portughez nu s-a întors înapoi, dar și-a pus banii ca să se traducă cum trebuie autorii, poeții. A făcut tot ce s-a putut pentru ca a sa cultură de bază să fie cunoscută. În momentul de față, noi nu avem o traducere bună a poveștilor fantastice scrise de Eliade sau Eminescu. (...) Înainte ca se întoarcă, trebuie să dovedească că înțeleg responsabilitatea unei culturi, unei generați de imigranți, nu să-și facă biserici! În Canada, unde vezi român... face și o biserică, dar poate să-și facă cunoscută cultura acestei țări. Polonezii, ungurii și rușii fac acest lucru", a zis Alexander Hausvater.
"Am văzut mult prea mulți români care își ascund identitatea. În Canada, mulți dintre imigranții români nu au joburi și se duc să-și ia ajutor social. La coada pentru ajutor social, niciun canadian nu stă, chiar dacă e mort de foame!", a mai spus marele regizor.
Copiii imigranților trebuie să vorbească limba română
"În al doilea rând, mi se pare important ca a doua și a treia generație de imigranți români să vorbească limba română. Generația tânără de astăzi, în Canada și America, vrea să știe de unde provine. Ei intră în clasă și se mândresc că sunt diferiți, că vin din Craiova. Devin centrul atenției pentru o lecție, pentru o clasă. Dar dacă nu au fost acasă și nu sunt aduși în România... ei nu-și vor asuma responsabilitatea", a zis Alexander Hausvater la interviurile DC News.
[citeste si]
Iată răspunsul integral:
VEZI aici interviul integral
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News