Anii electorali aduc întodeauna în prim-plan institutele de sondare. Cătălin Stoica, directorul CURS, susţine că este normal ca în aceşti ani presiunea asupra institutelor să crească, dar numai cei slabi cedează presiunilor politice. În acest moment este greu de anticipat care va fi deznodământul alegerilor din acest an, dar Opoziţia a capitalizat procente importante în perioada protestelor anti-Băsescu. De lupta dintre USL şi PDL profită partidului lui Dan Diaconescu, PP-DD, care, conform sondajelor, a avut o creştere semnificativă şi constantă în ultimul an.

Cine este CURS-ul? Cine se află în spatele lui?

CURS-ul tind să cred este un brand pe piaţa româneasca a cercetării sociale şi de piaţă. Este un brand construit prin munca de peste 20 de ani a unei echipe de sociologi cu experienţă în domeniu. CURS s-a constituit pe baza fostului Laborator de Sociologie al IPCT – un institut de proiectare în construcţii. În termeni legali, CURS este o firmă privată care îi are ca acţionari pe foşti şi actuali angajaţi ai CURS (sau urmaşi ai foştilor angajaţi care între timp au decedat). Sebastian Lăzăroiu a renunţat la calitatea de acţionar după numirea sa la Cotroceni; în ciuda poveştilor din presă, de la plecarea sa la Cotroceni, contactele noastre cu el au fost extrem de sporadice. De altfel, PD-L-ul lucrează în mod curent, de ani buni, cu o altă firmă de sondare, TNS-CSOP. Suntem dacă vreţi un soi de gospodărie sociologică colectivă; nu există cineva care deţină majoritatea absolută a părţilor sociale. Nu avem în spate un mare antreprenor sau un trust de media, lucru uşor verificabil la Registrul Comerţului. Evident, în absenţa unui patron de acest tip, depindem exclusiv de piaţă. Dacă nu avem contracte, nu ne luăm salariile, stăm acasă – toţi acţionarii-angajaţi înţeleg perfect asta. Absenţa unei plase de siguranţă de tipul unui mare trust sau a unui investitor cu mulţi bani ne conferă însă independenţă – ceea ce contează mai mult decît o falsă şi complice siguranţă financiară. Ca să revin, acest institut construit de Dorel Abraham reprezintă mult mai mult decît persoanele care, temporar, îl conduc şi reprezintă în relaţia cu mass media. Eu am onoarea să-l conduc din 2007; am lucrat la CURS în perioada 1993-1997 înainte de a pleca la studii în străinătate, în Polonia şi apoi la Stanford în SUA. Fiind coleg de facultate cu Sebastian Lăzaroiu, l-am recomandat călduros celor de la CURS înainte de a pleca la bursă. Repet, fără echipa sa de specialişti şi de reţeaua sa naţională de operatori de interviu, nu ar mai exista acest institut şi nici vreun director care să apară în media sau televiziuni.

Ne apropiem de campania electorală. Cum arată piaţa sondajelor de opinie? Cît de mari sunt presiunile politice asupra institutelor de sondare?

In primul rind, sondajele de opinie politice reprezintă partea cea mai vizibilă a muncii noastre dar în economia contractelor noastre, chiar în ani electorali, sondajele de opinie politice nu reprezintă decît maxim 25-30% din cifra de afaceri. Restul este asigurat de contracte de cercetare socială şi de piată din Romania şi străinătate. Ar fi de altfel iraţional din punct de vedere economic să depindem doar de politic întrucît alegerile au loc doar o dată la patru ani; mă rog, mai există şi unele decalaje. Referitor la unele afirmaţii potrivit cărora sondajele de opinie nu sunt credibile întrucît institutele de sondare nu pot evita presiunile politice, vreau să spun că lucrurile nu stau întocmai aşa. Nu neg faptul că în piaţă există firme (unele dintre ele fantomă) care cedează presiunilor politice sau care dau dovadă de partizanat politic. Vorba aceea: nu există pădure fără uscături. Sunt însă institute care pot rezista presiunilor politice şi o fac. În astfel de cazuri, potenţialii clienţi nici măcar nu îndrăznesc să facă propuneri oneroase. Acesta este şi cazul CURS. Cînd suntem – rar – confruntaţi cu oferte indecente ne ridicăm de la masa discuţiilor. Noi le spunem potenţialilor clienţi să se raporteze la noi ca la medic; te duci la el, medicul te consultă şi îti pune un diagnostic. Cu ceva vreme în urmă le-am arătat unor clienţi rezultatele unor analize medicale şi le-am spus că, potrivit acestora, aveam un nivel al glicemiei uşor ridicat. Aş fi putut eu să îl rog pe doctor să facă în aşa fel încît să imi iasă toate analizele bine? Cînd le dai exemplul asta, potenţialii clienţi înteleg. Unii vor să lucreze în continuare cu tine, alţii se duc la alţi medici dar sfîrşesc prin a ajunge la “vraci” sau “vrăjitoare”. În fond şi la urma urmei, contractual, decizia de a face publice rezultatele sondajelor de opinie aparţine în exlcusivitate beneficiarului. Dacă “analizele” nu îi convin, nu le publică. Evident, dacă le publică trunchiat sau cu modificări, am dreptul contractual să intervin public şi să fac corecturile de rigoare. Am făcut-o de cîteva ori şi cred că mesajul a fost înţeles. Oricum, în piaţă ni s-a dus buhul că suntem “nebuni” şi că nu se poate “negocia” cu noi. De asta şi unii ne evită. Sunt însă mulţi alţi clienţi –din tot spectrul politic – care vin la noi tocmai pentru că nu au încredere în sondajele realizate de firmele agreate de diferite partide politice.

Totusi, lumea acuză institutele şi pe politicieni de manipulare prin sondaje? Cum răspundeţi unor astfel de acuzaţii?

Manipularea masivă a electoratului prin publicarea de sondaje de opinie este un mit. Lucrul asta este confirmat de cercetări realizate atît în Vest cît şi la noi, chiar de către CURS. Influenţa publicării sondajelor de opinie asupra masei largi de votanţi este nesemnificativă. Există sub-grupuri susceptibile de a fi influenţate într-o mai mare măsură de sondajele de opinie. Aceste sub-grupuri sunt reprezentate din activiştii partidelor şi potenţialii finanţatori ai unei campanii electorale. Aceste categorii sunt însă infime în economia electoratului total al ţării. În plus, să nu uităm ca peisajul actual este caracterizat printr-o multitudine de medii informaţionale. Oamenii citesc publicaţii şi se uită la acele posturi de televiziune care care tind să le confirme opiniile. Piaţa media este diversă şi segmentată. În aceste condiţii, unul sau mai multe sondaje de opinie difuzate de anumite medii nu au cum să influenţeze marea masă a alegătorilor. Spre exemplu, a difuza la o televiziune anti-Băsescu sondaje care arată că sprijinul său popular e la nivele minime iar opoziţia e pe val, e ca şi cum ai ţine o predică corului bisericii. Nu are nici un efect întrucît cei din cor sunt deja persoane religioase. Repet, a crede în capacitatea de manipulare masivă prin publicarea de sondaje este o dovadă de prostie crasă. Mulţi politicieni cred însă acest lucru.

Ce poate fi totuşi făcut pentru a diminua aceste acuzaţii? Reglementare legislativă a institutelor de sondare? Informare a publicului?

Ideea reglementării legale a activităţii de sondare a opinie publice este o idee vehiculată îndeosebi de politicieni care au pierdut în alegeri sau nu stau bine în sondaje. Am văzut nişte proiecte de legi în acest domeniu; cînd le-am citit am avut impresia că lecturez revista “Caţavencu” din zilele ei de glorie. Era aberantă şi m-a făcut să mă întreb ce fumaseră oamenii ăştia înainte de a se apuca de scrierea unor astfel de proiecte. Proiectele au primit avize negative de la diverse guverne şi comisii parlamentare. Institutele de sondare a opiniei publice şi de cercetare a pieţei trebuie în prezent să îndeplinească nişte condiţii legale. Mă refer aici la obligativitatea înregistrării lor ca operatori de date cu caracter personal la autoritatea naţională responsabilă de acest sector. Restul eforturilor de reglementare trebuie să vină din interiorul profesiei. Există în prezent mai multe asociaţii de profil. SORMA este o organizaţie a profesioniştilor în domeniul marketingului şi al opinie publice; foarte active în această organizaţie sunt firmele axate pe cercetări de piaţă. Problematica lor este un pic diferită de cea a sondajelor de opinie publică pe teme politice şi astfel de firme sunt interesate de posibile reglementări care ar afecta piaţa cercetării de marketing. Pe de altă parte, există două asociaţii ale sociologilor. Asociatia Romana de Sociologie (ASR) şi Societatea Sociologilor (SSR). Eu sunt vice-preşedinte al SSR şi preşedinte al secţiunii dedicată sondajelor de opinie. În prezent sunt în discuţii cu ESOMAR – cea mai puternică organizaţie de profil la nivel internaţional – pentru a permite SSR să adopte ghidul ESOMAR de bune practici in publicarea sondajelor de opinie. Dacă vom obţine acordul ESOMAR, atunci vom invita institutele de sondare romaneşti să adopte benevol aceste bune practici şi vom publica lista celor care o vor face.

Există şi eforturi individuale în acest sens. Imediat după ce am fost numit director CURS în 2007, am publicat pe prima pagină a site-ului o traducere a unui extras din acest cod ESOMAR de bune practici, care se adresează jurnaliştilor şi publicului larg. Ca să elimin orice suspiciuni am pus şi varianta originală în limba engleză pe site-ul nostru. Sunt cîteva pagini cu reguli de bun simţ pe care ar trebui să le consulte orice persoană interesată de sondaje de opinie. Spre marea mea dezamăgire, regulile acestea au fost rar consultate deşi se află pe prima pagină a site-ului CURS. O parte a controverselor stîrnite de unele sondaje publicate recent nu ar mai fi apărut dacă cei din media consultau acest ghid. Spre exemplu, dacă un institut a dat în luna noiembrie un scor de – să zicem – 49% pentru USL iar în decembrie acelaşi institute folosind un eşantion comparabil de 1100 de persoane a dat un scor de 50% pentru USL, presa titrează “Intenţia de vot pentru USL a crescut!”. Fals! Întrucît marja de eroare a celor două sondaje este de +/-3%, diferenţa de 1% între cele două sondaje e nesemnificativă sub raport statistic. În exemplul anterior, USL se menţinuse practic la acelaşi nivel. Bun, chestiunile astea sunt cunoscute de specialişti însă ghidul ESOMAR precizează clar aceste lucruri. Alte controverse apar cînd se compară sondaje de opinie făcute telefonic cu cele de tipul faţă-în-faţă. Sondajele politice prin intermediul reţelelor de telefonie fixă au distorsiuni şi erori mai mari întrucît la nivel naţional există segmente importante de oameni care nu au acces la telefonie fixă dar care vor vota. Din raţiuni oculte, unele institute nu precizează tipul interviurilor sau populaţia de referinţă. Alte institute dau amănunte incomprehensibile despre metoda de intervievare: sondaj realizat prin metoda CATI. Lumea nu cunoaşte jargonul nostru şi se poate întreba “Cine e Cati şi unde locuieşte ea?”. CATI este un acronim pentru sondaj telefonic realizat cu ajutorul calculatorului (Computer Assisted Telephone Interviewing). Eu insist mereu pe lîngă colegii de breaslă să nu mai folosească jargoane de specialitate şi să spună clar, pe romaneşte, care a fost metoda de intervievare. Există situaţii cînd institutele respectă regulile de publicare a sondajelor dar precizările metodologice nu mai apar în presă. Şi nouă ni s-a întîmplat. Caseta tehnică a sondajului căzuse la paginaţia ziarului. Celor ce se ocupă de paginaţie sau altor redactori li s-a părut că detaliile tehnice sunt nesemnificative şi oricum nu mai aveau loc în pagină. Şi atunci au renunţat la ele. Am avut certuri serioase pe tema asta cu unii jurnalişti şi redactori şefi.

Care ar fi evoluţiile electorale în anul 2012?

Este dificil să faci predicţii cînd mai sunt cel puţin două luni pînă la alegerile locale şi peste şase luni pînă la alegerile generale. Actuala opoziţie se aşteaptă să capitalizeze pe seama nemulţumirilor populare şi a protestelor din ianuarie 2012. Unele sondaje au înregistrat o uşoară creştere a intenţiilor de vot pentru USL în luna ianuarie. Este posibil să fie o reacţie de moment în cazul USL. De cealaltă parte, PD-L-ul pare să fie înregistrat un recul în opţiunile de vot; rămîne de văzut în ce măsură va reuşi să îşi revină. După principiul “cînd doi se ceartă al treilea cîştigă,” formaţiunea politică care, potrivit sondajelor CURS, a înregistrat o creştere constantă semnificativă în 2011 a fost Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD). Creşterea sa nu este surprinzătoare avînd în vedere condiţiile economice actuale, structura socială a publicului televiziunii lui Dan Diaconescu şi populismul extrem al PP-DD. Principala problemă a acestui partid este legată de lipsa unei structuri organizatorice adecvate în teritoriu şi lipsa de candidaţi, care vor afecta scorul pe care îl va obţine în alegerile locale şi generale. Oricum primele alegeri se vor desfăşura în cheie locală; sondajele noastre la nivel local arată faptul că unii primari PD-L stau foarte bine în intenţiile de vot dar partidul stă foarte prost. E posibil ca primarii să tracteze partidul dar e dificil de speculat cît de mult vor reuşi să facă acest lucru. Oricum, în lunile mai şi iunie mă aştept să reînceapă circul electoral, cu promisiuni SF din partea candidaţilor, spectacole în aer liber, mici şi grătare, găleţi, ulei, zahăr şi bani sub formă de pomeni electorale. Vor exista acuzaţii şi cu privire la încercările de fraudare a alegerilor de către actuala putere. Din păcate, unele dintre aceste acuzaţii sunt hrănite şi de unele instituţii de stat. Bunăoară, INS-ul a dat publicităţii rezultatele provizorii ale ultimului Recensămînt, potrivit căruia numărul persoanelor plecate din ţară pe o perioadă îndelungată (cel puţin 12 luni) era de 910.264; cifra este surprinzătoare întrucît potrivit altor estimări făcute de organisme din Italia şi Spania sau de Eurostat, circa 2,5 milioane de romani s-ar afla în prezent la muncă în străinătate. Evident nu toţi au drept de vot, nefiind majori. Totuşi, INS ar trebui să lămurească aceste diferenţe şi să fie mai clar cu privire la definiţiile utilizate. Dacă nu ştim exact cîţi adulţi cu drept de vot se află în ţără, cum mai putem calcula rata prezenţei la vot în interiorul graniţelor ţării? Eu cred că Imperiul Roman avea o evidenţă mai clară a cetăţenilor sai. Astfel de neclarităţi precum şi bîlbele stupefiante ale şefului INS – care încă se mai află în funcţie!!! – nu fac decît să alimenteze suspicinile referitoare la posibile fraude electorale şi să vicieze întregul proces electoral.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News