Interviu cu Ebru Șahin sau Reyyan din serialul Hercai care face furori la Kanal D: A fost cea mai mare provocare a vieții mele
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
DC News v-o aduce aproape pe Ebru Șahin, personajul principal feminin Reyyan din îndrăgita producție “Hercai”. Actrița din serialul ”Hercai”, care poate fi urmarit de luni până miercuri, de la ora 20:00, la Kanal D, bucurându-se de succes uriaș în rândul publicului, a acordat un interviu în exclusivitate pentru cititorii DC News.

Ebru Șahin este o actriță de origine turcă, născută pe data de 18 mai 1994, la Istanbul, în Turcia. În vârstă de 27 de ani, frumoasa actriță o interpretează pe Reyyan din noul serial ”Hercai”. Acesta este difuzat de luni până miercuri la Kanal D, începând cu ora 20:00. Iată cine este Ebru Șahin.

 

Anca Murgoci: În primul rând, te-aș întreba ce știi despre România? Noi, până una alta, îți zic sigur că suntem înnebuniți după serialele turcești, dovadă audiențele Kanal D!

Despre România știu puține lucruri, față de cât mi-aș dori, pentru că nu mi s-a ivit încă ocazia să o vizitez. Știu că aveți o țară frumoasă, cu locuri fermecătoare și oameni minunați, și mi-ar plăcea ca în viitorul apropiat, odată ce scăpăm de restricții, să vin în România, să <vă> cunosc îndeaproape.

2. -imagine fara descriere- (hercai---kanal-d_70596400.jpg)

Faptul că românii îndrăgesc serialele noastre mă bucură enorm și consider că, din această perspectiva, suntem dacă pot spune așa și sper, din toată inima, că va place producția “Hercai” care este, pentru mine, cel mai important proiect de televiziune de până acum. Cu toții suntem foarte implicați și dedicați acestui proiect, actorii și întreaga echipa, pentru că tot ceea ce ne dorim este să ajungem în inimile telespectatorilor noștri, astfel încât ei să fie mulțumiți de fiecare dată, să ne urmărească mereu. Ne dorim să transmitem sentimente intense, emoții puternice, acțiune, dar și să împărtășim o parte din tradițiile noastre. Pe scurt, sunt fericită că putem oferi, prin producțiile noastre de televiziune, o <bucățică> din minunata noastră țară, Turcia, pe care o iubesc . 

Anca Murgoci:  Cum ai ajuns în proiectul Hercai? 

Am participat la un casting, pentru ca, în final, spre marea mea bucurie, să fiu aleasă în acest proiect minunat. Bucuria mea a fost imensă când mi s-a propus să interpretez personajul Reyyan Sadoglu, care este și primul meu rol principal din carieră. Va dați seama cât de entuziasmată am fost!  Reyyan este un personaj foarte frumos, în care am crezut de la început, iar emoția de la debutul acestui proiect continuă și acum. Lucrurile au mers tot mai bine, pentru că serialul “Hercai” este îndrăgit peste hotare, iar acest prim rol principal mi-a adus și un premiu foarte important, la Festivalul Fluturele de Aur, de anul trecut, organizat în Iran, când am primit disticția de Cea mai bună actrița.

Anca Murgoci: Cât de greu a fost să intri în pielea personajului Reyyan? Cât de diferită este Ebru față de Reyyan? Au totuși ceva în comun?

Să întru în pielea personajului Reyyan nu pot spune că mi-a fost dificil pentru că ne asemănăm în multe privințe. Și eu sunt o visătoare și îmi place să fiu fericită, precum Reyyan, și mie îmi place să mă simt iubită, asemenea ei, și eu consider că dragostea este multor <lacăte> în viață, și eu sunt o luptătoare, așa cum este ea. Cu toate că sunt momente, în “Hercai”, în care Reyyan este gata să renunțe la visele ei, copleșită de greutățile vieții, veți vedea că ea nu o va face, ci din contra, va lupta cu mai multă îndârjire pentru ceea ce-și dorește. Pe de altă parte, Reyyan m-a învățat că propriile <granițe> trebuie să fie respectate, și să fiu fermă, mereu, dacă acestea sunt încălcate.

3. -imagine fara descriere- (hercai---reyyan-sadoglu-ebru-sahin-si-miran-akin-akinoezue---kanal-d_82379000.jpg)

Anca Murgoci:  Povestește-ne, te rog, cel mai intens moment de la filmări, ceva ce nu s-a văzut în serial, ceva de culise, ceva ce, cu siguranță, nu vei uita.

“Hercai” spune povestea de dragoste, dar și de viață, a tinerei Reyyan Sadoglu, o fată care nu-și găsește locul, dar nici fericirea, în casa în care trăiește alături de întreaga familie. Reyyan își iubește familia și surioara, pe minunata Gul (Ebrar Alya Demirbilek), însă îi este greu să conviețuiască în casa în care domnește bunicului ei, Nasuh (Macit Sonkan). Fiind o fire sensibilă, visătoare, Reyyan consideră că iubirea va fi salvarea ei, și doar dragostea adevărată îi va arăta drumul către o viață frumoasă și liniștită, așa cum își dorește. Din această perspectivă trăiește Reyyan fiecare moment la intensitate maximă, fie că este vorba de legăturile cu familia sau dragostea pe care o simte, atât de puternic, pentru Miran. Sunt multe momente intense în “Hercai”, pe unele dintre acestea le-ați vizionat cu siguranță, mai ales în scenele în care Reyyan și Miran se întâlnesc pentru prima dată, apoi se îndrăgostesc, se căsătoresc, se despart…. dar vor veni și mai multe pe măsură ce tinerii îndrăgostiți decid să lupte, împotriva tuturor greutăților, pentru dragostea lor. Reyyan m-a fascinat și prin faptul că, deși este sensibilă, este o fire foarte puternică, ambițioasă, și oricât de greu i-ar fi, nu renunță.

Un moment de a fost când am învățat să călăresc, pentru că nu știam să fac asta. Când am aflat că voi avea scene în care voi apărea cu <Albăstrel>, prietenul meu cabalin din serial, am luat lecții rapide de echitație. Ceea ce nu știți este că frumosul <Albăstrel> era cam nărăvaș și mi-a dat puțin de furcă.

Anca Murgoci: Care a fost cea mai mare provocare a vieții tale de până acum? Fie că vorbim de actorie, fie de viață pur și simplu.

Cea mai mare provocare, dorită și acceptată, în egală măsură, o reprezintă acest rol, Reyyan, din proiectul meu de suflet, “Hercai”. Așa cum vă spuneam, este primul meu rol principal și mi-am dorit să fiu <contopită> cu personajul meu… și sper că am reușit. Am studiat-o bine pe Reyyan, am îndrăgit-o, am învățat de la ea că trebuie să fii puternic în față greutăților vieții, să te ridici, atunci când ești doborât, cu și mai mult curaj, cu și mai multă dorință de pentru a-ți îndeplini visele. 

Anca Murgoci: Când ți-ai dat seama că ești făcută pentru lumea actoriei? Care a fost momentul când ai zis că această este calea ta?

Actoria a fost visul meu din copilărie. De mică mi-am dorit să devin actriță și mi-am urmat visul, chiar dacă mai am un pic până să ajung la destinația mult visată. Spun că am pentru că am urmat și absolvit, inițial, Facultatea de Științe Sportive a Universității din Istanbul, deoarece îmi place și acest domeniu, dar în anul terminal mi-am spus că dacă nu voi încerca să-mi îndeplinesc visul meu cel mai mare, cu siguranță voi regreta mai târziu. Am și am câștigat! 

Anca Murgoci: Ești foarte frumoasă și vrem să știm dacă ai vreo dietă.

Mulțumesc tare mult pentru apreciere. <Rețeta> mea este: genetic, ador să fac sport, mișcare, în general, mâncare sănătoasă, dar nu dusă la extrem, însă nu știu să vă spun pentru fiecare al <rețetei mele>. Cam acesta este meu. Ah… și ar mai fi unul: nu rezist niciodată să gust, pe săturate, din desertul meu preferat, baclavaua… atunci când îmi .

Anca Murgoci: Cum a fost 2020 pentru tine în pandemie? Care a fost cel mai greu lucru, ce ți-a lipsit și cum crezi că va fi 2021?

4. -imagine fara descriere- (reyyan-sadogluinterpretata-de-ebru-sahin---hercai---kanal-d_51152900.jpg)

 

Anul 2020 a fost un an dificil, din acest punct de vedere, al pandemiei, și mă bucur că s-a încheiat. În această perioadă dificilă, pentru noi toți, mi-au lipsit întâlnirile cu prietenii, în special în perioada carantinei. Mi-a lipsit dintre noi, oamenii, mi-au lipsit îmbrățișările cu prietenii, familia… Cred că fiecare dintre noi a avut momente grele din această cauză…., ne-am mai <răcit> unii față de ceilalți, ne-am distanțat. Dar, ușor, ușor, ne revenim, sper! Foarte important este să fim sănătoși atât fizic cât și psihic, să avem întotdeauna grijă de noi și, implicit, de cei pe care-i iubim!

Am pășit în anul 2021 cu speranța că vom fi mai bine cu toții, că vom fi sănătoși și feriți de astfel de probleme, că această se va sfârși și ne vom putea relua, pas cu pas, viețile de odinioară, să ne putem bucura de prietenie, de soare, de joacă, de ce nu, de îmbrățișări și apropiere… fără restricții!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel